Top 300 Capital: Frank Timis este cel mai bogat roman, cu o avere de 1,65 miliarde euro; Dinu Patriciu, o avere estimata de 1,1 miliarde euro
Omul de afaceri Frank Timis este cel mai bogat roman, cu o avere estimata la 1,65 miliarde euro, potrivit Top 300 Capital, care urmeaza sa apara pe piata luni. In comparatie cu clasamentul Forbes Romania 500 Miliardari, unde Dinu Patriciu ocupa locul intai cu o avere de 2,2 miliarde de euro, in topul Capital acesta ocupa abia locul 5, cu o avere de 1-1,1 miliarde de euro, jumatate din estimarea Forbes.
Frank Timis este investitor in extractia petroliera si minereuri, in domeniul farmaceutic si in cercetare. Timis a fost alaturi de Dinu Patriciu singurul miliardar roman prezent in topul Forbes 2011.
Ioan Niculae, ocupantul locului doi, are investitii in agricultura, comert, imobiliare, turism.
Top 10 cei mai bogati romani, potrivit Capital:
1. Frank Timis – 1,65 miliarde euro (Forbes: 1,2-1,3 miliarde euro)
2. Ioan Niculae – 1,6 miliarde euro (Forbes: 0,9-1 miliarde euro)
3. Familia Adamescu – 1,2-1,3 miliarde euro (Forbes: Dan Grigorescu Adamescu: 900 – 950 milioane de euro)
4. Familia Tiriac – 1,1 – 1,2 miliarde euro (Forbes: Ion Tiriac – 700-750 milioane euro)
5. Dinu Patriciu – 1-1,1 miliarde euro (Forbes: 2,2 miliarde euro)
6. Gabriel Comanescu – 900-1.000 milioane euro
7. Camelia si Corina Voiculescu – 800-900 milioane euro
8. Zoltan Teszari – 700-800 milioane euro
9. Veronica Dragan – 650 – 800 milioane euro
10. Ovidiu Tender – 440-450 milioane euro
Revista Capital nu precizeaza, deocamdata, metodologia estimarilor sale pentru editia din acest an a Top 300, dar, de obicei, evalueaza averile pe baza rezultatelor financiare aferente anului anterior publicarii clasamentului. Pe de alta parte, Forbes combina aceste date cu evaluari financiare si imobiliare si cu date obtinute direct de la persoanele incluse in top 500.
In editia din 2010 a Top 300 Capital, cel mai bogat roman era declarat Ion Tiriac, urmat de Dinu Patriciu, Ioan Niculae, familia Adamescu si Camelia si Corina Voiculescu.
Informatii oferite de Capital:
- Desi multi s-au confruntat cu reale probleme financiare, unii au inregistrat si cresteri semnificative. Motivul? Au investit in energie, constructii-infrastructura, agricultura sau productie, sectoare care au performat bine in ultimul an.
- Cei mai bogati 300 de romani au o avere cumulata de 29,5 miliarde de euro, in usoara scadere fata de editia precedenta.
- Dintre cei 300 de milionari, 14 au resedinta in strainatate, iar 121 au domiciliul in Capitala.
Miliardarul roman Frank Timis, stabilit in Marea Britanie, in varsta de 46 de ani, a ajuns cunoscut in Romania prin faptul ca are o avere estimata la 1 miliard de euro, ca detine jumatate din statul african Sierra Leone, prin companiile sale de minerit sau ca a fondat compania Gabriel Resources, care acum se lupta sa inceapa exploatarea aurului de la Rosia Montana, scrie Mediafax. Timis s-a retras din actionariatul Gabriel Resources in 2003.
Frank Timis detine 15% din compania African Minerals; compania listata pe Bursa de la Londra a descoperit cel mai mare zacamant de minereuri de fier, de 10,5 miliarde tone. Potrivit London Stock Exchange, African Minerals avea la mijlocul lunii septembrie 2010 o capitalizare bursiera de 1,28 miliarde euro, potrivit Forbes.ro.
Aceasta este, de altfel, cea mai importanta din portofoliul lui Timis, din care mai fac parte alte doua companii, International Petroleum si African Petroleum, (ambele listate pe bursa australiana NSX), din care Frank Timis detine aproximativ 50% din fiecare, iar acestea aveau la jumatatea lunii septembrie a.c. o capitalizare de 143,8 milioane euro, respectiv 774,7 milioane euro. Din Grupul Timis mai fac parte si alte societati, dar nelistate. Una care activeaza in domeniul energie verde – Green Power Corporation Limited, iar cealalta in cercetare – London Pharma Limited.
In topul celor mai avuti politicieni, publicat luni de Capital, Dinu Patriciu este urmat de Razvan Paunescu si Gigi Becali. Ambii figureaza in clasamentul Capital cu averi de doua ori mai mari decat cele mentionate de Forbes.
Cei mai bogati politicieni romani, potrivit Capital:
1. Dinu Patriciu – 1-1,1 miliarde euro (Forbes: 2,1-2,2 miliarde euro)
2. Razvan Paunescu – 410-435 milioane euro (Forbes – Bobby si Razvan Paunescu: 200-220 milioane euro)
3. Gigi Becali – 250-300 milioane euro (Forbes: 145-150 milioane euro)
4. Viorel Catarama – 120-125 milioane euro (Forbes: 175-178 milioane euro)
5. Culita Tarata – 115-125 milioane euro (Forbes – Culita Tarata si familia: 45-47 milioane euro)
6. Silviu Prigoana – 95-100 milioane euro (Forbes: 27-29 milioane euro)
7. Atilla Verestoy – 70-75 milioane euro (Forbes: 60 milioane euro)
8. Adriean Videanu – 60-70 milioane euro (Forbes: 37-38 milioane euro)
9. Florin Anghel – 27 milioane euro (N/A)
10. Dan Diaconescu – 26 milioane euro (Forbes: 8-9 milioane euro)