Sari direct la conținut

Top cinci videoclipuri de groaza

HotNews.ro

De-a lungul timpului, trupele rock s-au remarcat nu doar prin versuri dure, ci si prin clipuri pe masura. De multe ori, posturile tv nu puteau difuza o parte dintre ele decat dupa miezul noptii, dovedind ca Michael Jackson a inceput bine cu „Thriller” dar, pe parcurs, clipul acestuia a devenit o joaca de copii. Cine l-a depasit, puteti vedea in continuare, urmarind primele cinci videoclipuri de groaza, conform bestmusic.ro. Atentie, clipurile contin imagini violente!

5. Trupa americana Queens of the Stone Age, infiintata in 1997, a primit pana in prezent doua premii Grammy pentru cea mai buna prestatie hard rock. Melodia „Burn the witch”, plasata pe locul cinci, face parte din albumul „Lullabies to Paralyze”, iar influentele genului blues care se regasesc in „Burn the witch” se datoreaza colaborarii cu Billy Gibbons, chitaristul trupei ZZ Top.

Queens of the Stone Age – „Burn the witch”

4. Marilyn Manson a preluat melodia „Sweet dreams” de la trupa Eurythmics, incluzand cover-ul pe albumul sau, „Smells like children”. Artistul a cantat melodia si in cadrul concertului de la Bucuresti, din vara lui 2007.

Marilyn Manson – „Sweet dreams”

3. Se spune despre „Closer” ca este una dintre cele mai cunoscute melodii ale trupei Nine Inch Nails. Lansata pe albumul „The downward spiral”, in 1994, melodia a fost cenzurata pe majoritatea posturilor de radio din cauza corului care canta, la un moment dat, versul”I want to fuck you like an animal”.

Nine Inch Nails – „Closer”

2. Trupa Tool a facut videoclipul pentru piesa „Sober” in anul 1993. Este printre primele clipuri ale trupei Tool si totodata unul dintre cele mai ambigue, senzatia pe care o lasa clipul fiind de ratacire intr-o lume imaginara, in care totul este posibil.

Tool – „Sober”

1. Pe locul 1 se afla trupa de industrial Skinny Puppy. Trupa a inceput sa cante in 1982, versurile referindu-se la politica, religie, abuzul de droguri, drepturile animalelor si distrugerea mediului inconjurator. Melodia „Worlock” a fost extrem de controversata, clipul acesteia continand diverse scene din filmele de groaza.

Skinny Puppy – „Worlock”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro