Sari direct la conținut

Topul asiguratorilor in primul trimestru din 2017: Lider era City Insurance, asigurator abia iesit din redresare financiara, urmat de Allianz-Tiriac Asigurari si Euroins

HotNews.ro
Top 10 asiguratori, in primele trei luni din 2017, Foto: ASF
Top 10 asiguratori, in primele trei luni din 2017, Foto: ASF

City Insurance, asigurator care a iesit in aceasta luna din redresare financiara, se afla pe primul loc in piata de asigurari (generale si de viata) in functie de volumul de prime brute subscrise in primul trimestru din acest an, cu o cota de piata de 14,01%, urmat de Allianz-Tiriac Asigurari (cota de piata de piata de 13,19%) si Euroins (cota de piata de 12%) arata datele publicate vineri de ASF. In primele trei luni din acest an, veniturile din piata asigurarilor au depasit 2,73 miliarde lei, in crestere cu 8% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

ASF a decis in data de 20 iulie 2017 inchiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan la City Insurance, dupa restabilirea situatiei financiare a asiguratorului in 31 martie 2017, in urma unui imprumut subordonat, in numerar, in suma de 50 milioane de euro acordat de actionarul principal.

Piata asigurarilor din Romania a inregistrat in primul trimestru al anului 2017 un total al primelor brute subscrise, cumulat pentru societati de asigurare si sucursale, de 2,73 miliarde de lei, in crestere cu 8% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

Segmentul de asigurari generale a inregistrat o crestere in primul trimestru al anului 2017 comparativ cu aceeasi perioada a anului 2016 cu 1% iar segmentul de asigurari de viata a inregistrat o crestere de 35,8%.

Valoarea primelor brute subscrise de catre societatile de asigurari si de sucursale, doar pe teritoriul Romaniei, a fost de 2,71 miliarde de lei, in crestere cu 9% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent (2,48 miliarde lei).

  • Valoarea despagubirilor platite de asiguratori in primele trei luni din 2017

La sfarsitul trimestrului I 2017, societatile de asigurare au raportat indemnizatii brute platite (excluzand maturitati si rascumparari partiale si totale), cumulat pentru cele doua categorii de asigurari, in suma de 1.004.190.256 lei, astfel:

  • – 963.487.367 lei sunt aferente contractelor de asigurari generale (96%), inregistrand o crestere cu 5% fata de perioada similara a anului 2016 (913.803.942 lei);
  • – 40.702.889 lei sunt sume platite pentru indemnizatii brute, aferente asigurarilor de viata, inregistrand o crestere cu 9% fata de perioada similara a anului 2016 (37.288.802 lei).

Indemnizatiilor brute aferente asigurarilor de viata li se adauga maturitati si rascumparari partiale sau totale toate cumulate fiind in suma de 244.985.381 lei, valoare in crestere cu 90% comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior.

Daunele aferente portofoliului de asigurari ale celor trei societati ce au intrat in faliment in anul 2016 (Astra, Carpatica si Forte) au fost preluate de Fondul de Garantare a Asiguratilor in limita plafonului de 100.000 euro si de catre BAAR pentru daunele externe mai mari de 100.000 de euro.

In primul trimestru al anului 2017, Fondul de Garantare a Asiguratilor a platit daune in valoare de 11,5 milioane lei din care aproximativ 75% pentru daune RCA, iar rezerva de daune avizata la data de 31 martie 2017 este in suma de 844,8 milioane lei din care 75% reprezinta rezerva de daune avizata pentru asigurarile RCA.

Mai multe detalii in documentul atasat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro