Sari direct la conținut

Topul celor mai fericite tari din lume: Norvegia, pe primul loc, Romania se afla pe locul al 57-lea

HotNews.ro
Norvegia, Foto: Pinterest
Norvegia, Foto: Pinterest

Norvegia a depasit Danemarca si ocupa primul loc in topul celor mai fericite tari din lume, potrivit unui raport oficial publicat luni, ai carui realizatori au indemnat natiunile din lumea intreaga sa stimuleze increderea sociala si egalitatea pentru a ameliora bunastarea cetatenilor lor, scrie News.ro, citand Reuters. Romania ocupa locul al 57-lea in acest clasament ce include 155 de tari.

Tarile nordice au cele mai fericite populatii, potrivit World Happiness Report 2017, intocmit de Sustainable Development Solutions Network (SDSN), o initiativa globala ce a fost lansata de ONU in 2012.

Tarile din Africa Subsahariana, alaturi de Siria si Yemen, ocupa in 2017 ultimele locuri in raportul anual al fericirii – ce include 155 de state -, realizat pentru al cincilea an consecutiv de ONU.

Clasamentul este realizat pe baza unui punctaj global care include sase factori: PIB-ul per locuitor, Sprijin social, Speranta pentru o viata sanatoasa, Libertatea de a face schimbari in viata, Generozitate si Incredere.

In clasamentul din 2017, pe primul loc se afla Norvegia, cu un scor general de 7,537. Topul 10 al celor mai fericite tari din lume este completat de Danemarca, Islanda, Elvetia, Finlanda, Olanda, Canada, Noua Zeelanda, Australia si Suedia.

Sudanul de Sud, Liberia, Guineea, Togo, Rwanda, Tanzania, Burundi si Republica Centrafricana ocupa ultimele locuri in clasament.

In acest an, Romania se afla pe locul al 57-lea, cu un scor mediu de 5,825.

Germania se afla pe locul al 16-lea, Marea Britanie pe locul al 19-lea, iar Franta pe pozitia a 31-a. Statele Unite au pierdut un loc fata de clasamentul de anul trecut si se afla pe locul al 14-lea.

In 2016, pe primul loc s-a clasat Danemarca, al carei punctaj a fost de 7,526, urmata de Elvetia, Islanda, Norvegia si Finlanda. Romania se afla pe pozitia a 71-a cu un scor mediu de 5,528.

Obiectivul acestui clasament anual este acela de a furniza un nou instrument folositor guvernelor, companiilor si societatii civile, pentru a ajuta tarile din lumea intreaga sa gaseasca metode mai bune pentru a asigura bunastarea cetatenilor lor.

Autorii raportului au indemnat guvernele lumii sa urmeze exemplul Emiratelor Arabe Unite si al altor tari care au infiintat ministere ale Fericirii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro