Sari direct la conținut

Topul celor mai lente linii din România – Pe unde poți depăși trenul dacă mergi pe bicicletă

HotNews.ro
Un automotor vechi, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Un automotor vechi, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Cele mai rapide trenuri din România ating 160 km/h, dar cele mai lente au lungi porțiuni de 20-25 km/h, precum la anul 1890. Unde se găsesc trenurile pe care le poți depăși de pe bicicletă? Cum de sunt așa de „leneșe”? Ce vezi pe geam dacă parcurgi acele trasee? Unde sunt acest linii „încremenite” în timp?

Informația pe scurt:

  • Pe linii scurte, secundare, trenurile care opresc în toate stațiile circulă cu o viteză medie de 35-40 km/h, iar opririle sunt în medie la 4-5 km. Sunt însă și linii mult mai lente, cu viteze medii de sub 30 km/h chiar și pe distanțe mai mari de 100 km.
  • Sunt câteva trenuri care rulează și cu viteze medii de sub 20 km/h, din cauza liniilor în stare super-proastă, dar și din cauză că trenurile Regio au staționări lungi. Printre cele mai lente linii din țară se numără: Timișoara – Sânnicolau Mare, Sfântu Gheorghe – Brețcu, Bistrița – Luduș și Sighișoara – Odorhei.
  • Dacă privești pe geam când călătorești pe o astfel de linie a „melcilor” vezi o mulțime de gări devastate și gunoaie și rugină la aproape tot ce ține de instalațiile feroviare. Se vede la fiecare km că nu a mai „trecut” pe acolo niciun val de modernizare de multe zeci de ani.
  • Peste 40 de linii secundare de cale ferată s-au închis în ultimii 35 de ani, inclusiv pe trasee precum Simeria – Hunedoara sau Ploiești – Târgoviște (unde mai este doar un tren/zi, așadar aproape zero).
  • Sunt zeci de mii de oameni care fac zilnic naveta cu trenul, dar este foarte grav că sunt multe linii unde viteza este sub 30 km/h, fiindcă un drum de 40 km ajunge să dureze 80 de minute cu trenul, așa că mașina devine mult mai atractivă
  • Călătoriile sunt lungi pentru că sunt restricții de viteză, pentru că unele linii nu au mai fost modernizate amplu de câteva decenii. Pentru că sunt lungi porțiuni cu linie simplă. neelectrificată, trenurile staționează pentru a se aștepta în unele gări și uneori sunt și staționări de peste 15 minute,
  • Marea problemă pentru multe linii secundare este frecvența scăzută trenurilor: în multe cazuri sunt 3-4 trenuri/zi, în timp ce în anii ’80 și ’90 erau 7-8 trenuri pe zi.
  • Unele linii au decăzut din cauza nepăsării autorităților, altele din cauza mafiei microbuzelor, iar altele s-au „dus de râpă” fiindcă nu a mai existat industrie în micile orașe pe provincie care aveau pe vremuri și trenuri Personale cu peste 10 vagoane.
  • Cele mai multe dintre liniile super-lente sunt în Banat, unde rețeaua a fost construită mai ales de austrieci, acum peste 150 de ani. Pe aceste linii circulă automotoare foarte vechi ale unor operatori privați.
  • Drept consecințe a lipsei de investiții sunt pe multe linii porțiuni cu linii de atât de deteriorate și cu macazuri cu probleme, încât pentru vitezele pot fi și de sub 10 km/h. Chiar dacă ai și porțiuni ok, cu viteze de 50 km/h, timpii cresc enorm din cauza zonelor cu mari probleme.
  • Dacă nu se schimbă atitudinea statului român față de calea ferate – adică dacă nu se vor face curând investiții serioase – o parte dintre liniile descrise mai jos nu vor mai avea trenuri (și nici pasageri) peste câțiva ani.
  • O informație utilă pentru cei care vor să călătorească între Cluj și Oradea (unde sunt șantiere feroviare) este că o mică parte dintre trenuri au fost înlocuite de autobuze. Sunt cinci autobuze pe sens, care fac 4 ore și 25 minute pe cei 150 km. Circulă autobuze închiriate de companiile private Transferoviar și Interregional, în timp ce autobuzele de la CFR Călători nu au început să circule.

Liniile cu vitezele cele mai mici

Timișoara – Sânnicolau Mare 63 km, viteze medii între 18 și 25 km/h

Trenurile fac între 2 ore și 49 minute și 3 ore și 33 minute pe linia din Banat. În anii 90, vitezele medii erau și de peste 40 km/h.

Trist este că în anul 1929 cel mai rapid tren făcea 2 ore și 14 minute pe cei 63 de km…

Trenul 11187 al Regio Călători pleacă la ora 16.17 la Timișoara și ajunge la 19.50 la Sânnicolau Mare. Trenul staționează 38 de minute la Biled.

Până în octombrie 2023, când circulația a fost închisă, trenurile circulau de la Sânnicolau Mare la Cenad pe cea mai lentă porțiune de cale ferată din țară, fiindcă se făceau 40 de minute pe 12 km, ceea ce înseamnă o viteză de 18 km/h.

Acum 95 de ani, trenurile făceau 23-25 de minute pe cei 12 km.

Bistrița Nord – Bistrița Bârgăului, 29 km, viteze medii între 18 și 23 km/h

Trenurile fac în general 75 de minute dar există și un tren care face o oră și 39 de minute.

Trenul 10625 pleacă la 16.10 din Bistrița Bârgăului HCV și ajunge la 17.49 la Bistrița Nord. Viteza medie a acestui tren este de 17,5 km/h.

Linia 406 nu a fost mereu așa de lentă. În 1995 erau și trenuri care făceau 62 de minute pe cei 29 km. Nu mult mai repede, dar clar mai repede.

Sfântu Gheorghe – Brețcu, 72 km, viteze medii între 20 și 25 km/h

Trenurile fac între 2 ore și 49 minute și 3 ore și 40 minute.

Cu mașina distanța este de 52 km și drumul durează sub o oră.

Acum 95 de ani, cel mai rapid tren făcea 2 ore și 42 de minute, așa că o călătorie acum este precum una în timp, cel puțin la capitolul „lipsă de iuțeală”, aluzie la faptul că atât în documente, cât și pe locomotivele de acum un secol era trecută nu viteza, cu „iuțeala maximă”.

Trenul 11365 pleacă la 15.46 din Brașov și ajunge la ora 20.12 la Brețcu, făcând 4 ore și 16 minute pe 98 km. Staționează 53 de minute la Tg Secuiesc și 10 minute la Sf Gheorghe.

Linia 404 nu a fost niciodată una rapidă, vitezele medii nefiind mai mari de 42 km/h (în 1980). În 1995 cel mai rapid tren făcea 2 ore și jumătate.

Sighișoara – Odorhei, 48 km, viteze medii între 24 km/h și 29 km/h

Trenurile fac între o oră și 38 minute și două ore și două minute.

Cel mai lent este trenul 3543 care pleacă de la Odorhei la 7.40 și sosește la Sighișoara la 9.42. La Albești Târnava stă 17 minute, iar la Vânători, 9 minute, pentru că trebuie să aștepte alte trenuri de lung parcurs de pe magistrala 300, unde sunt ample lucrări (Brașov – Sighișoara).

În 1989 a circulat cel mai rapid tren pe această linie din Ardeal și făcea o oră și 14 minute, mult mai puțin decât în 2024.

Salva – Sighetu Marmației, 119 km, viteze medii între 30 și 33 km/h

Trenurile fac undeva între 3 ore și 45 minute și 4 ore și 4 minute.

Este una dintre cele mai frumoase trasee feroviare din țară, însă vitezele, care nu au fost niciodată mari, au tot scăzut și majoritatea trenurilor au viteze medii de sub 33 km/h.

Trenul 4116 pleacă din Sighetu Marmației la ora 16.00 și ajunge la Beclean pe Someș la 20.46. Parcursul total este de 140 km, iar viteza medie este 29 km/h. Se face și o oprire lungă, 20 de minute, la Dealu Ștefăniței.

În anii 80 și 90 erau și două accelerate pe linia 409, dar și viteza lor era de sub 40 km/h. Existau și vagoane directe spre Timișoara. În anii 80 au circulat cele mai rapide trenuri, care puteau face sub trei ore.

Brașov – Sighișoara, 128 km, viteze medii între 30 și 42 km/h

Se fac lucrări complexe care vor mai dura ani buni, se va modifica și traseul și se construiesc tuneluri lungi. Pe cei 128 km, cel mai lent tren face 4 ore și 12 minute, așadar cu o medie de 31 km/h. Trenul 3536 pleacă din Sighișoara la 15.44 și ajunge la Brașov la 19.56. Trenul are câteva opriri mai lungi, pentru a lăsa alte garnituri de lung parcurs să treacă, fiindcă sunt porțiuni extinsă de linie simplă.

Și trenurile care nu opresc fac peste trei ore, așadar cu o viteză medie de 42 km/h. Când lucrările vor fi gata, viteza medie ar trebui să fie și de 100 km/h. Sunt și întârzieri, fiindcă trenurile se așteaptă unul pe altul în câteva gări de pe parcurs: Augustin, Racoș, Rupea, Cața, Vânători sau Albești.

În anii 80 și 90 cele mai rapide trenuri făceau sub 100 de minute, iar personalele, sub 2 ore și 40 de minute. Diferența este uriașă.

Blaj – Bălăușeri, 71 km, viteze medii între 23 și 27 km/h

Trenurile fac între 2 ore și 47 minute și 3 ore și 8 minute

Trenul 11322 pleacă la 17.37 de la Bălăușeri și ajunge la 20.45 la Blaj. La Târnăveni este o staționare de 21 de minute.

Niciodată nu a fost o linie rapidă, iar vitezele sunt ca acum câteva decenii.

Luduș – Măgheruș Șieu, 94 km,viteze medii între 26 și 33 km/h

Trenurile fac între 2 ore și 46 minute și 3 ore și 38 de minute.

Un tren de lentoare cumplită pleacă la ora 15.49 din Bistrița Nord și ajunge la 19.47 la Luduș. Pe cei 110 km viteza medie este de 27 km/h. Există o oprire lungă de 25 de minute în Sărmășel. Niciodată nu au circulat trenuri iuți pe această relație de pe linia 406,

Timișoara – Lugoj, via Buziaș, 65 km, viteze medii înre 31 și 42 km/h

Trenurile fac între o oră și 32 minute și două ore și 7 minute

Trenul 9613 pleacă din Lugoj la 6.58 și ajunge la 9.05 în Timișoara.

Lu Buziaș este o oprire de 8 minute, iar la Sacoșu Mic, de 14 minute.

Voiteni – Reșița Nord, 61 km, viteze medii între 28 km/h și 32 km/h

Trenurile fac între o oră și 53 minute și două ore și 10 minute.

Trenul 11101 pleacă la 3.27 la Timișoara și ajunge la 6.16 în Reșița Nord, parcurgând 95 de km în aproape trei ore, cu o oprire lungă la Gătaia (15 minute).

În anii 90 existau și un tren accelerat care făcea cam o oră și 40 de minute.

Petroșani – Simeria, 80 km, viteze medii între 29 și 41 km/h

Linia 202 Filiași – Tg Jiu – Petroșani – Simeria are 201 km și este o cale ferată care face legătura între magistralele 900 și 200, fiind celebră în istoria feroviară națională pentru porțiunea Bumbești – Livezeni terminată la câțiva ani după al Al Doilea Război Mondial și rămasă în istorie pentru modul în care a figurat intens în propaganda comunistă prin „brigăzile voluntare de tineret” și prin expresia „răsuna valea”.

Între Petroșani și Simeria, pe 80 de km, trenurile fac între o oră și 57 de minute și două ore și 47 minute. Cele mai rapide trenuri au circulat în anii 80: acceleratele făceau o oră și jumătate.

Foarte lente sunt trenurile Regio care au 26 de opriri intermediare și parcurg cei 80 km cu o viteză medie de 29 km/h. Cu trei opriri intermediare viteza medie este 41 km/h.

Trenuri foarte lente la drum lung – Cu sub 50 km/h dintr-o parte în alta a țării

O mare problemă cu trenurile din România este că străbat țara dintr-o parte în alta și cu viteze medii de sub 50 km/h.

IR 1835 București – Cluj face 14 ore și 2 minute pe 621 km. Parcurge zone cu multe restricții, pe magistrala 100. spre Craiova și pe linia 202, în zona Petroșani. Este programată și o oprire de 58 minute la Teiuș.

IR 1833 Iași – Timișoara face 17 ore fără două minute pe 815 km, cu o medie de 48 km/h. Sunt nu doar multe porțiuni cu viteze de sub 45 km/h, dar și trei opriri lungi care însumează 46 minute la Suceava, Cluj și Simeria.

IR 78 București – Oradea, 14 ore și 50 minute pe 711 km

Viteza medie este 48 km/h, din cauza multiplelor restricții de pe magistrala 100, dar și fiindcă sunt restricții între Timișoara și Arad. Trenul staționează mult: 15 minute la Caransebeș, 13 minute la Chișineu-Criș și 25 de minute la Arad (unde sunt detașate vagoane pentru Budapesta).

IR 1823 București – Deva, via Craiova – Petroșani, 10 ore și 17 minute pe 463 km, medie de 45 km/h. Trenul face 4 ore pe cei 209 km până la Craiova (altă dată era linie de viteză, cu medie de 90-100 km/h). Pe cei 130 km dintre Târgu Jiu și Simeria, parcursul durează peste 3 ore și jumătate.

Trenurile Soarelui

Între 10 iunie și 15 septembrie (sau cu mici modificări de date) vor circula trenurile Soarelui către Constanța (și în câteva cazuri Mangalia). Cele mai lungi trasee sunt de 950 km, iar durata călătorie trece de 19 ore. Media de viteză este în jurul a 48 – 52 km/h pentru trenurile care tranzitează porțiuni lente precum magistrala București – Timișoara sau liniile Podu Olt-Piatra Olt sau Simeria-Filiași.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro