Sari direct la conținut

Toshiba afiseaza pierderi de 4,5 miliarde euro pentru noua luni si spune ca existenta companiei este in pericol

HotNews.ro
Toshiba afiseaza pierderi de 4,5 miliarde euro pentru noua luni si spune ca existenta companiei este in pericol

Conglomeratul japonez Toshiba a publicat cu mare intarziere rezultatele financiare si a anuntat ca a avut pierderi record de 4,5 miliarde euro pentru perioada aprilie-decembrie. Problemele au pornit de la unitatea de energie nucleara Westinhouse care a intrat in faliment, iar Toshiba spune ca problemele financiare au puterea de a pune in pericol existenta concernului.

Toshiba are 142 de ani vechime, afaceri anuale de 50 miliarde euro si 188.000 de angajati. In 2005 niponii au cumparat compania americana Westinghouse, insa dupa dezastrul de la Fukushima costul investitiilor in centrale nucleare a crescut enorm si multe tari au anuntat ca ar vrea sa renunte la aceste centrale.

In acest context si pe fondul unui management defectuos, divizia Westinghouse a ajuns in faliment si pune in pericol intreg grupul Toshiba, cele mai pesimiste estimari fiind ca Toshiba ar putea inregistra cele mai mari pierderi anuale din istorie pentru un grup japonez: peste 9 miliarde euro.

O mare speranta este legata insa de divizia de chip-uri de memorie pe care Toshiba vrea sa o vanda si pentru care interesul este urias in randul companiilor de tehnologie, cele mai recente zvonuri indicand ca Foxconn ar fi dispusa sa dea 27 miliarde dolari.

Toshiba a publicat acum rezultatele financiare, dupa doua amanari, si a ales sa le comunice, chiar daca nu sunt auditate. Pierderile sunt de 532 miliarde yeni (4,8 miliarde dolari) pentru perioada aprilie-decembrie 2016.

Conglomeratul este aproape de a fi delistat de pe bursa din Tokyo.

Surse: AFP, BBC

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro