Tot mai mulți ruși renunță la cafea în favoarea unei băuturi pe care o consideră „mai rusească”: „Acum cinci ani, peste tot erau doar cafenele”
Moscova, un oraș care timp de decenii a funcționat pe bază de cofeină, pare că își redescoperă gustul pentru ceai, pe măsură ce unii locuitori evită cafeaua, considerată o influență occidentală, și optează pentru băutura considerată „mai tradițională” în Rusia, relatează Reuters.
Andrei Kolbasinov, fondatorul Nitka, un lanț de ceainării cu aspect retro, spune că afacerea lui se concentrează pe renașterea „culturii pierdute” a consumului de ceai din Rusia.
„Încercăm să readucem la viață ceainăriile moderne rusești”, a declarat acesta pentru Reuters. „Înainte de Revoluția din 1917, existau foarte multe astfel de locuri în Rusia, mai ales la Moscova. Din păcate, toate au dispărut în perioada sovietică”, deplânge omul de afaceri.
„Acum cinci ani, peste tot erau doar cafenele. Noi încercăm să ne imaginăm cum ar fi arătat ceainăriile dacă ar fi continuat să existe”, explică Kolbasinov.
Compania sa deține trei ceainării la Moscova și încă două în alte orașe.
„Ceaiul este mai rusesc” decât cafeaua
Deși rușii se numără printre cei mai mari consumatori de ceai din lume, aceștia îl beau în principal acasă, de obicei alături de dulceață, lămâie și prăjituri.
La fel ca în restul Europei, locuitorii orașelor aglomerate preferă adesea să își ia o cafea „la pachet”, în loc să opteze pentru o cană de ceai.
Însă, în contextul tensiunilor dintre Rusia și Occident legate de războiul din Ucraina, chiar și o simplă ceainărie ilustrează modul în care s-a schimbat țara în ultimii trei ani și jumătate.
„Ceaiul este… ei bine, cred că e mai rusesc. Are acea căldură și intimitate de acasă”, a declarat pentru Reuters un client al Nitka, pe nume Kirill, care nu a dorit să-și dea numele de familie.
De unde provine de fapt ceaiul băut de ruși
Kolbasinov afirmă că popularitatea în creștere a ceainăriilor sale reprezintă „o întoarcere spre interior”, pe măsură ce Rusia își redescoperă propriile tradiții culturale.
Omul de afaceri mai spune că, deși o parte din ceaiul Nitka este cultivat în Rusia, sancțiunile occidentale împotriva țării au complicat importurile de ceai.
De exemplu, o parte din ceaiul Nitka provine din Nepal, dar sancțiunile au perturbat lanțurile complexe de aprovizionare care leagă Rusia de această țară sud-asiatică fără ieșire la mare.
Mult mai mult ceai provine din China și din Georgia, unde se cultiva o mare parte din ceaiul Uniunii Sovietice înainte de 1991. Niciuna dintre aceste țări nu a impus sancțiuni Rusiei, iar ambele și-au aprofundat legăturile economice cu Moscova după februarie 2022, când președintele rus Vladimir Putin a declanșat războiul din Ucraina.
