Tot un fel de Străzi Deschise, doar că din Vechiul București. Calea Victoriei, anii' 50, când era aproape natural pietonală: o mașină ici, una colo și un autobuz stingher

Cu cei nici 3 kilometri ai săi, cât are de la un capăt la altul, Calea Victoriei este nu doar una dintre cele mai cunoscute străzi din București, ci și una dintre cele mai vechi, cu una dintre cele mai spectaculoase istorii.

La început, nici nu era parte din oraș. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, Drumul Brașovului și era formată doar din bucata de la Cercul Militar până la Piața Victoriei. Bucata dintre Piața Națiunilor Unite (fostă Piața Senatului) și bulevardul Regina Elisabeta era, la acea vreme, Ulița Mare spre Sărindar, pentru că ducea către biserica Sărindar, care se afla acolo unde astăzi este Cercul Militar Național.

Cele două au fost unite și noua stradă a fost deschisă, sub numele de Podul Mogoșoaiei, în 1692, de Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești. Era pavată cu trunchiuri de copaci, iar străzilor amenajate astfel li se spunea „poduri”.

Atunci a devenit drumul principal al Bucureștiului și a început spectaculoasa sa dezvoltare: pe Podul Mogoșoaiei s-au construit case boierești, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele și instituții de stat.

Pe Calea Victoriei au fost, în perioada interbelică, faimoase baruri americane, dotate cu vending machine și amenajate în stil modernist Art Deco, locuri unde se cânta jazz până târziu în noapte. Automate în care introduceai un jeton și rezulta un sandwich, șpriț, whisky, tot ce doreai.

Pe Calea Victoriei a fost primul mall din București, cu mult înainte să apară mall-urile: anul era 1928, iar Galeriile Lafayette au fost primul magazin universal din Capitală, un concept extraordinar de nou pentru acele vremuri, un loc profund franțuzesc și foarte „asortat” cu spiritul și afinitățile vremii.

Descoperă, pe B365.ro, Calea Victoriei din anii ’50.