Sari direct la conținut

Trafic rutier ingreunat pe A1 si pe drumuri nationale din cauza ploilor torentiale si a grindinei

HotNews.ro

Traficul rutier se desfasoara cu dificultate, luni seara, pe autostrada A1 si pe drumurile nationale DN2 si DN22 din cauza ploilor torentiale, furtunii si grindinei, anunta Centrul Infotrafic al Politiei Romane.

Potrivit sursei citate, traficul este ingreunat pe autostrada A1 Pitesti – Bucuresti, inca de la ora 17.00, din cauza ploilor abundente, noteaza News.ro.

Tot din cauza ploii torentiale care a dus la inundarea soselei, circulatia rutiera a fost blocata pe DN22 A, in zona localitatii Nalbant din judetul Tulcea. In jurul orei 18.00, traficul a fost reluat pe un fir, alternativ.

De asemenea, in prezent, in judetul Ialomita, circulatia pe DN2 Bucuresti – Urziceni este ingreunata din cauza unui accident rutier in care au fost implicate doua autoturisme, produs intre localitatile Movilita si Sinesti.

Politistii le recomanda soferilor sa fie atenti, sa reduca viteza si sa mareasca distanta de siguranta fata de vehiculele din fata.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro