Traficul rutier pe DN 1 A Cheia-Brasov, complet oprit vineri noapte; soferii sunt sfatuiti sa foloseasca rute alternative
Traficul rutier pe Drumul National 1 A Cheia-Brasov va fi comoplet oprit, in noaptea de vineri spre sambata, intre miezul noptii si ora 5.00, pentru tractarea unui camion iesit in decor, anunta News.ro. Soferii sunt sfatuiti sa foloseasca rute alternative.
Centrul Infotrafic anunta ca circulatia rutiera va fi oprita pe ambele sensuri ale DN1A Cheia-Brasov, in noaptea de vineri spre sambata, intre miezul noptii si ora 5.00, pentru tractarea unui autocamion iesit in decor in cursul noptii trecute.
Accidentul a avut loc in afara localitatii Cheia, la kilometrul 154+700 m, judetul Prahova.
Pentru autovehiculele cu masa mai mica de 7,5 tone va fi folosit pentru deplasare DN 1 Brasov-Ploiesti, iar conducatorilor autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone li se recomanda deplasarea pe DN 10 Brasov-Buzau.