Sari direct la conținut

Traian Basescu, despre esecul Nabucco: Am informat Consiliul European ca Romania isi va redefini politica energetica fara a astepta aprobarea nimanui

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu a anuntat vineri ca a informat Consiliul European, dupa esecul proiectului Nabucco, ca „Romania isi va redefini politica energetica plecand de la propriile sale resurse si fara a astepta aprobarea nimanui”.

„Fara a intra din detalii, optiunea e acum, fara niciun dubiu – Romania are obligatia sa accelereze procesele de evaluare si sa treaca la exploatarea gazelor de sist plus evaluare si sa treaca la exploatarea gazelor si a titeiului deja confirmate in Marea Neagra”, a mentionat seful statului, la Bruxelles, dupa ce a participat summitul european de vara.

Traian Basescu a spus ca si-a exprimat regretul, in fata sefilor de stat si de guvern europeni, ca un proiect „in care actionarii principali sunt doua companii din afara UE (…) a castigat in favoarea proiectului Nabucco, care era format exclusiv din state si companii ale UE”.

In opinia sa, insa, Romania are sansa de a avea „pentru romani gaze de sist cu cel putin 50% mai ieftine, inainte de data la care ar fi fost gata Nabucco, si gaze din Marea Neagra tot la un pret rezonabil”, recunoscand insa ca „tot pagubasul isi cauta si ce e bun in ce sa intamplat”.

„Sigur ca Romania ar fi avut de castigat daca Nabucco se facea, eu nu sunt la varsta pubertatii sa cred afirmatia ca au castigat amandoi, ca din TAP vom face niste prelungiri … Am trecut de varsta pubertatii politice. Sunt vorbe de consolare dar Romania trebuie sa-si ia soarta strategiei energetice in maini”, a subliniat Basescu.

In opinia sa, este o „copilarie” sa afirmi ca Romania are acum interesul sa intre in proiectul rusesc South Strean, in conditiile in care obiectivul tarii este diversificarea surselor de aprovizionare.

„Cel mai important mesaj din aceasta mica analiza – Romania nu vrea sa ramana dependenta de un singur furnizor si ne auto-definim politica energetica avand in vedere esecul proiectului european. Nu putem sta pana cand Europa va face un nou proiect care nu stim daca va reusi”, a subliniat el.

Traian Basescu crede ca, daca Romania „raspunde” ofertelor actuale, in maxim patru ani poate incepe exploatarea in Marea Neagra si a gazelor de sist.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro