Traian Basescu i-a decorat pe cei patru militari raniti in Afganistan si, post-mortem, pe colegul lor ucis
Presedintele Traian Basescu a semnat, miercuri, decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi, maiorului Iuliu-Vasile Unguras, si i-a decorat pe cei patru militari raniti in timpul misiunii de patrulare din Afganistan, informeazaAdministratia Prezidentiala.
Presedintele Basescu l-a decorat post-mortem pe maiorul Iuliu-Vasile Unguras, „in semn de recunostinta si apreciere pentru devotamentul exceptional dovedit in timpul executarii unei misiuni de patrulare in teatrul de operatiuni din Afganistan, in care si-a sacrificat viata”.
De asemenea, seful statului a semnat Decretul privind conferirea Medaliei Nationale „Serviciului Credincios” clasa a II-a, cu insemn de razboi, sergentului Orban Iosif Csaba-Attila si a Medaliei Nationale „Serviciul Credincios” clasa a III-a, cu insemn de razboi, caporalului Cretu Viorel Adrian-Gabriel, caporalului Vargau Eugen, fruntasului Lungu Constantin Madalin, raniti in timpul aceleiasi misiuni de patrulare.
Un ofiter a fost ucis si alti patru militari au fost raniti marti, in jurul orei 07:45 (ora Romaniei), in Afganistan, a anuntat MApN marti, intr-un comunicat. Capitanul Vasile Unguras avea 32 de ani, era casatorit si avea doi copii. El conducea o misiune de patrulare, formata din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevra, pe autostrada A1, Kandahar – Kabul.