Traian Băsescu îl apără pe Siegfried Mureșan. „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”. Replică pentru „adevăraţii patrioţi”
„Cum să pui la București un premier care o să înceapă iar cu statul de drept, cu justiția independentă, cu lupta anticorpuție?”, spune sâmbătă fostul președinte Trana Băsescu despre premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Într-o postare pe Facebook intitulată „Această desemnare ne enervează!”, Traian Băsescu îl descrie pe Siegfried Mureșan „un om bine școlit în România şi Germania şi deplin respectat la Bruxelles”.
„Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești. Președintele a desemnat pentru funcția de prim-ministru un om bine școlit în România şi Germania şi deplin respectat la Bruxelles în instituţiile europene. Cum să pui la București un premier care o să înceapă iar cu statul de drept, cu justiția independentă, cu lupta anticorpuție? Ne-a ajuns!”, a scris Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.
În continuare, Băsescu susține că, după desemnarea lui Mureșan, „armata de manipulare și dezinformare” a trecut imediat la treabă.
„Armata de manipulare şi dezinformare a trecut imediat la treabă. Mureşan? Trădător, omul nemţilor, asociat cu mafia, nu apără România. De la «adevărații patrioți» aflăm că un bun premier pentru România ar fi un personaj având dificultăţi în utilizarea limbii române, dacă se poate fără diploma de bacalaureat şi eventual să-l doară în… de deficit. Asta E!!!!!”, a spus conchis Traian Băsescu.
Ce spunea Băsescu despre Siegfried Mureșan
Traian Băsescu a declarat recent că el este cel care l-a „inventat ca om politic” pe Siegfried Mureșan.
„Am fost primul șef de partid care l-a pus pe o listă cu care a candidat la Parlamentul European”, a declarat pe 20 septembrie Traian Băsescu, la România TV, citat de Mediafax.
„Eu l-am adus pe Siegfried Mureșan pe lista PMP, pe urmă a plecat la PNL, partid mai mare, cu perspective mai bune. Mă rog, pentru asta nu îl simpatizez, că a plecat la PNL lăsând PMP-ul fără sprijin în campanie”, a mai spus Băsescu.