Sari direct la conținut

Traian Basescu la Forumul Global al Bloggerilor: Internetul trebuie reglementat de utilizatori, nu de stat

HotNews.ro

Problema reglementarii utilizarii internetului nu trebuie lasata statului, ci utilizatorilor, a spus, marti, presedintele Traian Basescu, la Forumul Global al Bloggerilor. „Consider ca tehnologia trebuie sa fie un instrument, o fereastra prin care cetatenii privesc la stat si la actiunile lui si nu un mijloc prin care cetatenii sunt supravegheati de propriul lor stat”, a argumentat presedintele.

„Cred foarte mult ca problema reglementarii utilizarii internetului nu trebuie lasata statului. Si despre presa spun acelasi lucru – de aceea in Romania nu s-a initiat o lege a presei. Si presa si tehnologia, internetul, trebuie reglementat chiar de utilizator”, a afirmat Traian Basescu.

In opinia sefului statului, bloggerii, „principalii utilizatori ai lumii”, ar trebui sa creeze un set propriu de reguli „doar ale bunului-simt si care sa permita valorificarea in interesul libertatii a acestui extraordinar mijloc de comunicare pe care lumea il are la dispozitie”.

„Noi, est-europenii avem experiente tragice putem spune, aproape de 20 de ani am iesit din regimul care a utilizat consecvent tehnologia pentru a supraveghea populatia. Ma intreb cum s-ar fi comportat aceste regimuri prabusite acum 20 de ani daca aveau la dispozitie tehnologia de astazi”, a conchis presedintele.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro