Sari direct la conținut

Traian Basescu la TVR: Il sustin pe Emil Boc la sefia partidului. Sunt dezamagit ca Vasile Blaga a furat startul si si-a anuntat candidatura./ Sunt dispus sa grabesc modificarea Constitutiei chiar daca asta inseamna si reducerea mandatului meu cu un an

HotNews.ro
Traian Basescu, Foto: Presidency.ro
Traian Basescu, Foto: Presidency.ro

Presedintele Traian Basescu a declarat in aceasta seara, intr-o editie speciala pe TVR1 ca-l sustine pe Emil Boc la presedintia PDL pentru ca este „onest, neatins de vreun scandal de coruptie si a castigat toate alegerile in care a fost implicat”, iar in acelasi timp s-a declarat dezamagit de Blaga ca a furat „startul in alegeri” angrenand astfel partidul in dispute in loc sa se concentreze pe actul de guvernare.

Seful statului a vorbit si despre propunerile de modificare a Constitutiei sustinand ca PDL-ul nu are forta sa treaca singur o modificare a Constitutiei, dar spune ca, daca se ajunge la o solutie negociata cu partidele de opozitie, este dispus sa o promoveze, chiar daca asta inseamna si reducerea mandatului sau cu un an.

Referindu-se la scandalul din Vami, presedintele Basescu apreciaza ca oamenii politici nu sunt implicati, iar colectarea banilor s-a facut prin liderii de sindicat. Daca despre Sorin Blejnar, presedintele ANAF, a declarat ca nu se poate pronunta fiindca nu-l cunoaste bine, despre Vasile Blaga garanteaza ca este neimplicat si sustine ca acesta este supus unei campanii de intoxicare in acest caz.

Dezamagit de Blaga ca „a furat startul”

  • Vorbesc de PDL pentru ca este partidul de guvernamant. S-a cam furat startul. Unul dintre candidati a inceput sa-si stranga semnaturi fara sa-si anunte oficial candidatura… Sigur ca am reactionat. S-au grabit efectiv. Ei au de guvernat mai intai…
  • Cred ca Emil Boc nu a mai avut ce sa faca daca Vasile Blaga a inceput sa-si adune semnaturi pentru ca apoi se dadea senzatia ca e un singur candidat. Orice lucru care nu e  facut la timp creeaza probleme.
  • Lansarea timpurie a competitiei interne, dintr-o initiativa nefericita, ma ingrijoreaza pentru ca acest partid trebuie sa aiba ca prioritate guvernarea.
  • Sigur ca foarte multi au sesizat incorectitudinea inceperii de a aduna semnaturi de luna trecuta ceea ce a dus la tensiuni inutile. Mai mult, este clar ca televiziunile mogulilor s-au angajat deja in batalie de partea unuia dintre candidati. Acest lucru va dauna mult partidului si de aceea cei doi candidati trebuie sa-si scurteze mult campania”

Despre motiunea de cenzura si consultarile cu PDL:

  • Sunt partid de guvernamant si trebuie sa ma consult cu ei… plus ca ei au principalele ministere si functia de premier;
  • Nu a fost o discutie legata de premier, am discutat despre motiune, pe care Alianta, in asamblul ei, mi se pare ca o trateaza cu usurinta;
  • Ei cred ca nimic nu se poate intampla, iar eu i-am rugat sa fie responsabili pentru ca este nevoie ca noul Cod al Muncii sa treaca prin Parlament. Un esec legat de Codul Muncii ar insemna o amanare grava legata de piata muncii;
  • Seful statului a participat duminica dupa-amiaza la o intalnire cu liderii centrali si judeteni ai PDL, la Vila Lac 1.
  • Nu ma tem ca daca ajung la o intelegere cu partidele din Coalitie nu poate sa treaca un nou Guvern daca va fi cazul.

Potrivit unor surse participante, premierul Emil Boc si secretarul general al PDL, Vasile Blaga, si-au anuntat colegii in cadrul intalnirii ca vor candida la functia de presedinte al PDL.

Il sustin pe Emil Boc pentru:

  • Ca este un om extrem de onest, neatins de niciun scandal de coruptie;
  • Ca a facut ce a facut in aceasta perioada din postura de premier si a scos tara din criza;
  • Ca a castigat alegeri locale fiind primarul Clujului de doua ori. Cum sa vrei sa fii presedinte cand tu nu ai castigat niciodata vreun scrutin?! Ma refer aici la Cezar Preda.
  • Vasile Blaga a fost si este partenerul meu, dar sub presedintia lui Emil Boc PDL a obtinut cele mai mari succese electorale. Atentie! mai mari decat cand am condus eu partidul.

Despre grupul reformistilor

  • Asa numitul grup reformist trebuie sa creasca si sa se implice in partid. Ei nu au avut tact, iar infierarea vazuta in cateva secvente la televizor mi-a amintit de alte vremuri. Sunt niste naivi care vor sa faca ceva pentru PDL, dar nu stiu cum sa o faca.
  • Eu le-am dat si derogare de vechime caci pana acum am cerut o anumita vechime pentru a candida la sefia partidului.

Despre propunerile de modificare a Constitutiei:

  • Avem sansa sa avem patru tipuri de alegeri 4 ani la rand. Romania este sufocata de alegeri;
  • E bine sa avem alegeri prezidentiale si parlamentare in acelasi timp;
  • PDL-ul nu are forta sa treaca singur o modificare a Constitutiei. Daca se negociaza o solutie cu partidele eu sunt dispus sa o promovez, chiar daca asta inseamna si reducerea mandatului meu cu un an;
  • Impunerea prin Constitutie a unui deficit maxim de 3% ar disciplina clasa politica;
  • Ramane in picoare si solutia Parlamentului unicameral cu 300 de parlamentari.

Despre Sorin Blejnar si scandalul din Vami

  • In faza initiala am afirmat ca in scandalul Vamilor nu sunt implicati oameni politici. Daca exista un sistem mafiot de colectare de bani din Vami atunci el este pe linie sindicala.
  • Sefii de sindicat s-au mai tot schimbat, dar e unul acolo care sta ca o stanca si tot face si desface. Nu dau nume acum ca daca se intampla ceva cu DNA-ul sa nu se zica ca s-a facut la presiunea mea.
  • Sistemul mafiot construit este dirijat de la varful sindicatelor.
  • Pe Sorin Blejnar nu-l cunosc si nu ma pot pronunta asupra lui.
  • Pentru Blaga pot sa spun ca nu este vinovat. Este o intoxicare.
  • Nu cred ca trebuie sa cautam neaparat schimbarea majoritatii. Cu oamenii astia, buni sau rai, ne-am facut treaba si am trecut prin criza.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro