Sari direct la conținut

Traian Basescu: Miza declaratiilor lui Iohannis in legatura cu trustul Intact a fost "sa nu fie tocat" de Antene

HotNews.ro
Traian Basescu, Foto: Agerpres
Traian Basescu, Foto: Agerpres

Miza declaratiilor presedintelui Klaus Iohannis in legatura cu trustul Intact a fost „sa nu fie tocat” de Antene, iar una dintre componentele importante pe acest subiect o reprezinta consilierul sefului statului, Dan Mihalache, a sustinut, duminica seara, fostul presedinte Traian Basescu, intr-o emisiune la Romania TV, relateaza Agerpres.

„Miza declaratiilor presedintelui Iohannis (in legatura cu executarea silita a trustului Intact de catre ANAF – n.r.) e sa nu fii tocat la Antene, de asta si slugarnicia de la Senat. Penibil! Oameni politici care stiau foarte bine ce inseamna o hotarare judecatoreasca nu stiau cum sa acuze mai tare aplicarea legii. La presedintele Iohannis au fost mai multe componente: a fost componenta Mihalache in primul rand (…), deci s-a vrut realizarea unei fratii intre Palatul Cotroceni si Antene. Un alt element a fost propria situatie a lui Iohannis – si dansul este in situatia in care poate fi executat, pentru ca are o hotarare definitiva pe unul din imobilele de la Sibiu. Al treilea element este tot teama de Voiculescu, de forta mediatica a trustului”, a afirmat Traian Basescu duminica seara.

In opinia sa, presedintele Klaus Iohannis „a fost indemnat” sa faca prima declaratie in legatura cu trustul Intact si problemele cu ANAF.

In ceea ce priveste afirmatiile lui Dan Voiculescu potrivit carora Traian Basescu „avea o voce de sluga” atunci cand, candidat fiind la Primaria Capitalei, il ruga sa apara Antene, fostul sef al statului a precizat ca a fost la Grivco pentru a negocia contracte de publicitate pentru campania electorala, dar nu prea s-a inteles la bani cu patronul Intact.

„Am fost la Grivco cu Stolojan sa negociem contracte de publicitate, pe clipuri pentru campanie, se faceau pe vremea aceea. Recunosc ca nu prea ne-am inteles la bani si imi aduc eu aminte preturile pe care le cerea erau cam mari, dar am scos-o la capat pana la urma. Incerc sa-i inteleg situatia lui Voiculescu. Un om aflat in situatia lui poate intra si in accese de astea de furie, scrie ce si-ar dori. (…) Am mai negociat cu el cand i-am luat partidul la guvernare punandu-l in situatia sa fie reprezentativ pentru o solutie imorala politica, dar eu mi-am facut treaba cu el. El s-a lacomit sa vina la guvernare”, a povestit Traian Basescu.

Fostul presedinte a explicat ca in anul 2006 „s-a rupt filmul”, cand Voiculescu a inteles ca nu poate manipula „numiri prin justitie”: „Cred ca s-a rupt filmul prin 2006, inainte de prima suspendare, cand a inteles ca nu poate manipula numiri prin justitie. In 2006 am facut eu mai multe schimbari prin justitie, el voia sa fie consultat, sa se ia aprobari de la el. Nu-i usor cu Voiculescu. Sigur ca a primit un dos de palma peste gurita, sa-si vada de treaba lui. Furia lui a fost legata de reticenta mea de a-i pune oameni pe undeva si furia lui pe Monica Macovei.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro