Sari direct la conținut

Traian Basescu: Romania ar putea deveni independenta din punct de vedere energetic

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu a afirmat luni ca Romania are perspectiva independentei energetice totale, putand fi una dintre sursele de gaze nu doar pentru ea insasi, ci si pentru alte tari din Europa, acest lucru putand fi posibil in 2015-2016, potrivit Agerpres.

„Am fost in mare, in perimetrul Neptun la bordul navei Deepwater Champion, este o nava specializata in prospectii la mare adancime, vestea buna este ca s-a descoperit un zacamant de circa 100 miliarde de metri cubi si pe perspective similare sunt ca alte cateva depozite care urmeaza sa fie prospectate in perioada urmatoare. In anul 2011, Romania a consumat 14,2 miliarde de metri cubi de gaze, din care 11,4 miliarde productie interna si import de completare circa trei miliarde. Faceti socoteala, cati ani ne-ar ajunge depozitul deja gasit, ca sa nu mai importam gaze. Este clar ca Romania are perspectiva independentei energetice totale, iar daca si celelalte zacaminte ce urmeaza a fi prospectate vor indica cantitati asemanatoare, Romania poate fi una dintre sursele de gaze, nu numai pentru ea insasi, dar si pentru multe alte tari din Europa”, a spus Basescu, dupa ce a vizitat nava de foraj marin Deepwater Champion, a companiei ExxonMobil.

El a precizat ca nu trebuie sa ne asteptam ca exploatarea zacamantului sa inceapa imediat, punctand ca acest lucru va fi posibil dupa ce se vor face toate prospectiunile.

„Sa nu va asteptati ca maine incepe exploatarea zacamantului. Exploatarea zacamantului ar putea incepe dupa ce se fac toate prospectiunile. Din pacate, Deepwater Champion trebuie sa plece in Golful Mexic, va reveni cand isi termina programul de explorari acolo. Deci, este o chestiune cam pe la orizontul anului 2015, 2016, 2017, dar astazi avem o certitudine. In acest orizont de timp, 2015-2016, Romania va putea sa fie independenta deplin din punct de vedere energetic”, a completat Basescu.

Grupul petrolier Petrom, impreuna cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filiala a companiei Exxon Mobil, a inceput forajul de explorare la sonda Domino-1, prima sonda de explorare in ape de mare adancime din sectorul romanesc al Marii Negre, dupa cum informa Petrom la inceputul lunii ianuarie.

Sonda Domino-1 este situata in blocul Neptun, la 170 kilometri de tarm, in ape cu adancimea de aproximativ 1.000 de metri. Forajul va fi executat de vasul ultramodern de clasa mondiala Deepwater Champion, care a sosit recent in apele romanesti dupa finalizarea programului de foraj offshore din Turcia. Se estimeaza ca operatiunile de foraj vor dura aproximativ 90 de zile.

Perimetrul Neptun are o suprafata de aproximativ 9.900 kilometri patrati, in ape cu o adancime ce variaza intre 50 si 1.700 metri. In noiembrie 2008, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited si Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achizitionat o participatie de 50% in zona de mare adancime a perimetrului Neptun. De la acel moment, cele doua companii au lucrat indeaproape pentru achizitia de date seismice 3D si pentru evaluarea potentialului de hidrocarburi in perimetrul Neptun.

In perioada 2009 – 2010, Petrom si ExxonMobil au achizitionat date pentru peste 3.000 kilometri patrati din cadrul perimetrului Neptun, cu ajutorul tehnologiei seismice 3D de ultima generatie – in cadrul celui mai mare program seismic desfasurat vreodata in Romania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro