Sari direct la conținut

Traian Basescu: Vantu nu pune semnatura pe unde ia banii si altii intra in inchisoare. SOV a incasat un TVA ilegal de peste 60 de milioane de dolari pe care i-a dus in Cipru

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu a fost invitat, marti seara, intr-o editie speciala a emisiunii „Nasul” (B1 TV). Seful statului a vorbit despre candidatura fiicei sale Elena la europarlamentare, despre relatia cu anumiti jurnalisti, despre punctele slabe ale guvernului si l-a atacat pe Sorin Ovidiu Vantu despre care spune ca a furat o multime de bani, dar a avut abilitatea de a nu semna nicaieri si de a-i lasa tot timpul responsabili pe altii in fata Justitiei.

Despre Sorin Ovidiu Vantu

„Cea mai mare pasiune a Realitatii si a Antenelor este dezinformarea.

Traian Basescu

„Vantu nu pune semnaturi pe unde ia banii si intra in puscarie altii ca Ioana Maria Vlas etc. Vantu a avut grija sa duca cei peste 60 de milioane de dolari luati in luna noiembrie, dintr-un TVA incorect rambursat, in Cipru sau sa-i bage in trustul Realitatea Catavencu. A fost un nemernic la ANAF… in luna octombrie s-a facut tranzactia iar in luna noiembrie, la nici 30 de zile, domnii de la Petrom Service isi incasau TVA-ul necuvenit din contractul incheiat cu alta companie mare. La cateva zile s-au bagat si in faliment cei de la Petrom Service ca asa e sistemul si acum alearga statule…”

Despre candidatura Elenei Basescu

„Am rugat-o: Fata tatei, o sa te trezesti in toata campania asta ca i se va spune PDL-ului partidul succesuri. I-am spus ca nu isi poate asuma responsabilitatea sa creeze o mare problema acestui partid. Pana la urma mi-a spus ca va candida independenta…”

Despre activitatea Guvernului

„Este cea mai grea perioada pe care o traverseaza tara din mandatul meu. Preocuparea mea principala, inainte de toate, este criza, iar ea nu este rezultatul actiunilor lui Tariceanu, Basescu sau Boc ci este rezultatul unui fenomen global si trebuie sa intelegem ca din ea nicio tara nu poate iesi singura…”

„Il inteleg pe Radu Berceanu cand spune ca nu poate face autostrazi fara bani… Eu insa ii recomand ca, daca nu gaseste bani la Guvern, sa-i caute in alta parte, sa-i ia din fonduri Europene, de la Banca Mondiala etc. Guvernul actual trebuie sa se zbata mai mult ca sa gaseasca surse alternative de finantare…”

Nu ne-am schimbat prea mult in ceea ce priveste turnatoria. Inainte oamenii turnau la Securitate. Acum se duc si toarna la un ziarist…

Traian Basescu

Despre relatia cu presa si anumiti ziaristi

„Nu iau fiecare ziarist in parte si sa spun ca e ostil. Am ripostat fata de Hurezeanu fiindca aveam pretentia sa actioneze mai inteligent si sa inteleaga mai bine lucrurile. Mi-am dat seama ca a facut intentionat acele aprecieri in care nici el nu credea fiindca Hurezeanu este un analist politic bun.”

„Sorin Rosca Stanescu a fost tot timpul corect fata de mine pana la „cazul Patriciu” cand i-a intrat lui in cap ca eu i-am facut dosar lui Patriciu… ceea ce e o prostie. Lui Patriciu i-a facut dosar Talpes inca din timpul fostei guvernari. Insa, atunci cand a indraznit sa intervina si sa-mi ceara sa opresc dosarul am pus lucrurile la punct.”

„Nu ne-am schimbat prea mult in ceea ce priveste turnatoria. Inainte oamenii turnau la Securitate. Acum se duc si toarna la un ziarist si acesta apare la tv si spune ca, asa si pe dincolo, ca i-a zis lui cutare.”

Libertatea presei

„Eu totdeauna am zis ca oricare dintre noi care ar crede ca poate influenta presa se inseala si face un mare rau. Cea mai buna solutie pentru ca presa sa se autoregleze este sa fie lasta libera ca sa ajunga corecta. Eu nu zic ca nu exista ziare de calitate. Eu stiu ca sunt ziaristi buni in trusturile pe care le atac, dar eu nu-i atac pe ei ci pe patronii lor care-i pun pe tot felul de baietasi sa ne atace si sa ne dea lectii de moralitate.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro