Sari direct la conținut

Transelectrica a finalizat lucrările de supraînălțare a liniilor electrice din zona Bd. Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu

HotNews.ro
Linii electrice, Foto: Transelectrica.ro
Linii electrice, Foto: Transelectrica.ro

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA anunță finalizarea lucrării de realizare a condițiilor de coexistență între liniile electrice aeriene de înaltă tensiune (400 kV, 220 kV și 110 kV) și obiectivul de infrastructură rutieră Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu. Liniile electrice aeriene aparțin atât Transelectrica SA, cât și operatorului de distribuție E-Distribuție Muntenia SA.

Cu o valoare totală de peste 4,8 milioane de lei fără TVA, lucrarea a fost încheiată vineri, 27 martie 2020, cu încadrarea în termenul de finalizare asumat, respectiv 31 martie 2020.

„Transelectrica a tratat cu maximă seriozitate și responsabilitate această lucrare și a depus toate eforturile pentru finalizarea sa în cel mai scurt timp posibil. Echipele executantului au activat neîntrerupt pe șantier și le mulțumim tuturor celor care au înțeles importanța lucrării, astfel încât să poată fi realizată în condiții de siguranță și de continuitate în alimentarea cu energie electrică“, a declarat Cătălin Nițu, președintele Directoratului Transelectrica.

Stația Electrică 400/220/110 kV București Sud, din imediata vecinătate a Străpungerii Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu, are un rol important în alimentarea cu energie electrică a Capitalei.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrării de realizare a condițiilor de coexistență a liniilor electrice aeriene de 400 kV și 220 kV, aparținând Transelectrica SA, și 110 kV, aparținând operatorului de distribuție E-Distribuție Muntenia SA, și obiectivul de infrastructură rutieră Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu a fost semnat în luna iunie 2019.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro