Sari direct la conținut

Transelectrica: Starea de insolventa a Hidroelectrica afecteaza indirect relatiile bancare ale Transelectrica

HotNews.ro

​Datoriile Transelectrica in relatiile contractuale cu Hidroelectrica se ridica la 12,2 milioane de lei, informeaza Transelectrica. Astfel, este contrazisa informatia transmisa de Remus Vulpescu, administratorul special al Hidroelectrica, potrivit careia Transelectrica ar datora 40 milioane lei. Transelectrica mai arata ca in comunicat ca declararea starii de insolventa a Hidroelectrica afecteaza indirect relatiile bancare ale transportatorului de energie. Remus Vulpescu si-a dat demisia, la sfarsitul saptamanii trecute, motivand o presupusa legatura de rudenie intre presedintele CA de la Transelectrica si si omul de afaceri Bogdan Buzaianu, considerat unul dintre baietii destepti din energie.

La data de 2.07.2012 situatia Transelectrica, in relatiile contractuale cu Hidroelectrica S.A. se prezinta astfel:

  • sume datorate pe piata de echilibrare: 6.500.000 lei
  • sume datorate pe piata de energie: 5.765.661,66 lei

„Cu exceptia sumei datorate pe piata de echilibrare pe care C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. o achita pe masura realizarii incasarilor, datoria pe piata de energie este in termenul scadent/ de gratie prevazut in contractul dintre cele doua companii si va fi achitata in termenele contractuale. Cererea si declararea ulterioara a Starii de insolventa a Hidroelectrica S.A. afecteaza indirect relatiiile bancare ale C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. (nivel imprumut, procent dobanda, conditii garantare) si implicit nivelul de tranzactionare al actiunilor pe bursa”, se arata in comunicatul Transelectrica.

„Nu se poate concluziona insa ca insolvabilitatea Hidroelectrica S.A. afecteaza semnificativ comportamentul comercial al C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., aceasta din urma avand o situatie financiara foarte buna, cu venituri realizate peste nivelul bugetat al perioadei”, mai precizeaza Transelectrica.

Remus Vulpescu a demisionat, vineri, din Consiliul de Administratie al Transelectrica din cauza presupuselor legaturi dintre Mircea Ciopraga, noul presedinte al Consiliului de Administratie de la Transelectrica, si omul de afaceri Bogdan Buzaianu, cel care detine Energy Holding.

„Subsemnatul, Remus Vulpescu, administrator provizoriu al C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., va aduc respectuos la cunostinta ca inteleg sa demisionez cu efect imediat din Consiliul de Administratie al C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., motivat de speculatiile privind o eventuala legatura de rudenie si/sau de natura economica intre un alt membru al Consiliului de Administratie al C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. si orice persoana implicata la un nivel decizional in oricare dintre entitatile participante la raporturi contractuale bilaterale cu S.C.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. Imi exprim, totodata, speranta ca speculatiile in chestiune sunt nefondate. Demisia mea nu este conditionata si nu este revocabila”, anunta Remus Vulpescu intr-o scrisoarea adresata CA al Transelectrica si ministrului Economiei, Daniel Chitoiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro