Sari direct la conținut

Transgaz a scos sistemul de gaze din starea de alertă/ A modificat valorile limitelor normale de funcționare/ În rețea e gaz mai mult ca oricând

HotNews.ro
Line Pack, luni dimineata, Foto: Hotnews
Line Pack, luni dimineata, Foto: Hotnews

Transgaz a modificat luni dimineață, la ora 7.00, limitele normale de funcționare ale sistemului național de transport și astfel l-a scos din starea de alertă în care intrase la miezul nopții, aflându-se acum în stare de prealertă. Modificarea a fost făcută în sens de creștere a valorilor normale ale Line Pack- indicatorul care arată volumul de gaze din conducte. Dacă până acum, se declara stare de alertă pentru o cantitate care depășea 50 milioane metri cubi în rețeaua de transport, începând de astăzi, nivelul va fi de 53 mil. mc.

Acum, în conducte se află 51,3 milioane mc, sistemul fiind în stare de prealertă. Practic, la un asemenea volum, până astăzi, ar fi fost stare de alertă. Practic, acum în conducte se află o cantitate de gaze neobișnuit de mare, mai mare ca oricând. Pe noile valori, după cum arată estimările Trangaz, sistemul ar urma să iasă din starea de prealertă luni, în jurul prânzului. Adică, vor fi scăzute ușor sub 51 mil mc cantitățile de gaze din conducte.

Cum au fost modificate valorile Line Pack

  • Până acum, starea optimă era pentru o cantitate cuprinsă între 43 și 45 mil. mc. Acum este pentru o cantitate între 46 și 48 mil. mc
  • Starea normală era atunci când Line Pack arata între 38 și 43 milioane metri cubi de gaze sau între 45 și 48 milioane mc. Acum, starea normală este când cantitatea de gaze cuprinsă între 40 și 46,0 mil sau între 48 și 51 mil. mc.
  • Stare de prealertă era pentru o cantitate între 33 milioane mc și 38 mil mc, ceea ce însemna deficit, sau între 48 și 50 mil mc, ceea ce însemna excedent. Acum, stare de prealertă este pentru o cantitate între 35 și 40 mil sau între 51 și 53 mil. mc
  • Stare de alertă era pentru o cantitate sub 33 mil mc sau peste 50 mil mc. Acum, stare de alertă este pentru o cantitate sub 35 mil sau peste 53 mil. mc

Sistemul național de transport se afla de câteva zile în stare de prealertă, iar în timpul nopții de duminică spre luni, la ora 1.00, a intrat în starea de alertă pe vechile valori Line Pack, care arată volumul de gaze efectiv aflat în sistemul Transgaz. Cum s-a ajuns aici? Ca în niciun an, depozitele sunt arhipline, iar pe fondul unor temperaturi neobișnuit de ridicate, s-a ajuns în situația de a avea mult prea mult gaz pe conducte. Când este prea mult gaz, există pericolul dezechilibrelor în sistem.

Un actor de pe piață ne spune că dacă nu vom avea în următoarele două luni iarnă autentică, pentru a fi eliminat excedentul, se va prăbuși complet piața.

Transgaz arăta într-un document de acum câteva zile că „deși se află în starea de prealertă, Sistemul Național de Transport gaze naturale funcționează fără probleme”. Potrivit documentului Transgaz, pe 23 decembrie, la ora 7.00, ar urma să fie modificate limitele de funcționare ale Sistemului Național de Transport gaze naturale, în sensul creșterii acestora pe toate intervalele de funcționare. Transgaz susține că au fost puse în funcțiune noi conducte de transport, după reabilitări.

  • Prea mult gaz care nu poate fi consumat/ Prețurile s-au prăbușit

În condițiile în care există mult prea mult gaz, prețurile au scăzut neobișnuit de mult. Pe piața SPOT, au ajuns în ultimele zile chiar și sub 50 lei/MWh, mult chiar și sub prețul plafonat de 68 lei/MWh, cât a fost impus prin OUG 114/2018 pentru gazele destinate consumului casnic și producerii de energie termică. Pentru comparație, în ceilalți ani, în mijlocul iernii, prețurile depășeau cu mult 100 lei/MWh. Erau duble sau chiar triple față de cât este acum. Prețuri joase sunt, de obicei, vara, când consumul este redus. Dar nici vara nu ajungeau la un nivel atât de scăzut.

Cantitățile de gaze din depozite sunt aproape duble față de cât erau în alți ani în această perioadă. În primul rând, au fost umplute pe timpul verii până aproape de maxim, ca în niciun an, iar în condițiile unor temperaturi crescute, consumul a fost mult prea redus pentru a elibera din cantități. Prețurile au început să scadă încă din luna octombrie. De altfel, și lunile de toamnă au fost neobișnuit de calde.

Ceea ce părea în urmă cu câteva luni o chestiune de laudă, faptul că depozitele au fost umplute la maxim, acum se dovedește a fi o decizie nepotrivită. În luna octombrie, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunța triumfător că stocurile de gaze realizate pentru iarnă reprezintă circa 96% din capacitatea existentă la nivel național. Pe fondul panicii, operatorii au depozitat chiar și mai mult decât a cerut ANRE.Citește aici despre stocurile de gaze.

Legat de panică, trebuie precizat că și ANRE a avut un rol. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pomenit despre pericolul sistării tranzitului de gaze prin Ucraina de către Rusia într-o scrisoare transmisă Comisiei Europene, la sfârșitul lunii august. ANRE a scris despre un fenomen speculativ în privința prețurilor la gaze, pe „fondul unei probabilități semnificative a întreruperii în furnizarea gazelor naturale provenite de pe direcția Ucraina”.

ANRE a mai scris despre pericolul sistării tranzitului de gaze prin Ucraina și într-un document publicat în august, pentru scurt timp, pe site-ul său. Atunci arăta că pentru următoarea iarnă există „suspiciuni rezonabile” ca furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă, motiv pentru care ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori și trecerea unor grupuri termoenergetice pe păcură. Documentul ANRE a fost retras pentru câteva minute de pe site, chiar dacă a fost preluat de presă, și înlocuit cu unul din care au fost eliminate paragrafele referitoare la posibilitatea ca Rusia să reducă tranzitul de gaze.

Pentru mai multe amănunte, citește Stare de alertă în sistemul de gaze: În mod neobișnuit, România se confruntă cu excedent de gaze, în mijloc de iarnă/ Prețurile s-au prăbușit, piața este bulversată

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro