Transgaz: Depozitele de gaz din România sunt pline în proporție de 80% / Cât este media în țările UE
România are înmagazinate 2,553 miliarde metri cubi de gaze naturale, mai mult cu 603 milioane metri cubi faţă de aceeaşi dată a anului trecut, ceea ce corespunde unui procent de 80,17% din capacitatea totală a ţării, conform informaţiilor transmise Agerpres de Ion Sterian, director general Transgaz.
Capacitatea totală de înmagazinare a României este de 3,170 miliarde metri cubi în acest an, cu 100 milioane mc mai mult faţă de anul trecut, ca urmare a investiţiilor Depogaz (Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploieşti SRL, deţinută integral de Romgaz, n.r.).
Pe de altă parte, începând de vineri, compania de stat Energocom, furnizorul de gaze din Republica Moldova, a început să înmagazineze gaze în depozitele din România, conform aceleiaşi surse.
Stocurile de gaze naturale din Europa au atins un nivel record pentru această perioadă a anului, ca urmare a efectului unui nivel record de umplere la ieșirea din iarna trecută, în ciuda unei reumpleri relativ lente de la începutul lunii aprilie, potrivit Reuters.
Instalațiile de depozitare sunt deja pline în proporție de peste 87%, față de o medie de doar 71% în ultimii 10 ani la aceeași dată.
Prețurile pentru gazul livrat în vara anului 2023 au scăzut deja brusc pentru a încuraja un consum mai mare din partea utilizatorilor industriali și a producătorilor de energie electrică.
Prețurile mai mici din Europa vor asigura, de asemenea, direcționarea unei cantități mai mari de gaze naturale lichefiate (GNL) către clienții sensibili la preț din Asia și America Latină.