Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud cer, într-un document, recunoaștere internațională ca state independente / Ce spun despre Rusia
Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud au lansat un apel comun către comunitatea internațională prin care solicită recunoașterea celor trei teritorii drept state independente. Documentul este semnat de reprezentanții „politicii externe” ai acestor entități nerecunoscute la nivel internațional, potrivit presei din Transnistria.
Declarația a fost adoptată în urma unei reuniuni desfășurate prin videoconferință între Vitalii Ignatiev, reprezentantul administrației de la Tiraspol, Oleg Bartsits, reprezentant al Abhaziei, și Ahsar Djioev, reprezentant al Osetiei de Sud.
Vorbesc laudativ despre „rolul stabilizator al Rusiei ca garant al păcii și securității”
În documentul comun, semnatarii afirmă că popoarele din cele trei teritorii ar avea dreptul la suveranitate și independență și solicită statelor lumii să le recunoască oficial.
„Facem un apel insistent către comunitatea internațională să respecte drepturile suverane ale popoarelor Abhaziei, Transnistriei și Osetiei de Sud și să sprijine recunoașterea Republicii Abhazia, Republicii Moldovenești Nistrene și Republicii Osetia de Sud ca state independente”, se arată în declarație.
Totodată, reprezentanții celor trei administrații au anunțat intenția de a aprofunda cooperarea politică și economică dintre ele. Semnatarii declarației au exprimat sprijin pentru relațiile cu Federația Rusă și au apreciat asistența oferită de Moscova.
„Salutăm pe deplin sprijinul complex oferit de Federația Rusă în domeniile politic, economic și umanitar în condițiile instabilității globale. Subliniem în mod special rolul stabilizator al Rusiei ca garant al păcii și securității în Europa de Est și în Caucazul de Sud”, au afirmat aceștia.
Declarația vine în contextul în care Rusia continuă războiul pe scară largă declanșat împotriva Ucrainei și este acuzată de numeroase state occidentale că subminează securitatea regională.
Abhazia și Osetia de Sud sunt considerate teritorii ale Georgiei, iar Transnistria parte din Republica Moldova
Abhazia și Osetia de Sud și-au proclamat independența după conflictele armate izbucnite la începutul anilor 1990, în urma destrămării Uniunii Sovietice. Majoritatea statelor lumii și organizațiile internaționale le consideră în continuare părți integrante ale Georgiei. Federația Rusă a recunoscut independența celor două regiuni după războiul ruso-georgian din 2008 și menține o prezență militară în aceste teritorii.
În cazul regiunii transnistrene, administrația separatistă de la Tiraspol și-a declarat independența față de Republica Moldova în 1990, însă nu este recunoscută oficial de niciun stat membru al ONU, inclusiv de Rusia. Cu toate acestea, regiunea găzduiește trupe ruse pe teritoriul său.