Sari direct la conținut

Tranzacțiile cu masini second hand au atins un număr record anul trecut. Câte mașini noi au fost înmatriculate și care a fost piața „electricelor”

HotNews.ro
Masini, Foto: Radub85, Dreamstime.com
Masini, Foto: Radub85, Dreamstime.com

​Anul trecut românii au cumpărat peste 140.000 de mașini noi și au făcut un număr record de peste 660.000 de tranzacții cu mașini second-hand pe plan intern. A fost un an în care mașinile au continuat să se scumpească și a fost un nou an record pentru mașinile 100% electrice.

2023 – Un an nebunesc pentru piața auto

Anul trecut a fost primul în care vânzările de mașini electrice au trecut de 15.000, dintre care peste 6.000 au fost Dacia Spring și peste 3.000 Tesla. Subvenția din Rabla Plus va scădea cu câteva mii de euro în 2024, așa că este o întrebare dacă la anul piața electricelor va mai crește.

Previziuni ale APIA indicau faptul că ne-am putea apropia în 2027 de 100.000 de mașini electrice noi înscrise în circulație în acel an, dar acele estimări nu luau în calcul o reducere mare a subvenției în 2024.

2023 a fost un an în care au mers bine la mașini noi modelele Dacia, mai ales Logan, Duster și Sandero, iar la mărci străine au mers foarte bine modele precum Skoda Octavia, Renault Megane, Hyundai Tucson, Toyota Corolla și Renault Clio. A fost și anul în care ponderea mașinilor diesel din totalul mașinilor noi a ajuns spre final sub 12%, după ce la început de an era de sub 15%.

La mașini SH, oamenii s-au orientat spre modele precum Passat și Golf de la VW, Octavia de la Skoda, Seria 3 și Seria 5 de la BMW sau A4 de la Audi. S-a vândut bine și Dacia Duster SH.

A fost un an în care mașinile noi, dar și cele SH, au continuat să se scumpească, însă au mai scăzut timpii medii de așteptare pentru mașinile noi comandate.

A fost un an record pentru tranzacțiile cu mașini SH pe plan intern, fiind depășit nivelul de 660.000, cu unele luni în care s-a trecut de pragul de 60.000 de mașini. Piața a trecut mai exact de 663.000 de reînmatriculări, ceea ce înseamnă de trei ori mai mult peste cât a fost în 2015 și cu 30% mai mult peste totalul din 2017. Așadar a fost uriaș „apetitul” românilor de a cumpăra mașini SH din țară.

Incluzând și mașinile SH aduse din străinătate, pe piața auto s-au făcut peste 1,1 milioane de tranzacții, așa că a fost un an cu multă activitate.

Parcul auto din România a trecut de „borna” de 8 milioane de autoturisme, fiind dublu față de 2008, când a trecut de 4 milioane de unități. Estimările APIA arată că în 2027 s-ar putea depăși nivelul de 10 milioane de autoturisme.

Vârsta medie a parcului auto din România este mai mare de 15 ani la autoturisme, mai rău stând Grecia și Cehia. Luxemburg are un parc auto cu vârsta medie de sub 8 ani, iar Danemarca, Austria și Irlanda, de sub 9 ani.

La autobuze și microbuze, vârsta medie a parcului auto este 20 de ani în România.

Mașinile noi au avut un an bun

Piața a crescut cu 10%, de la 129.000 de mașini, la peste 142.000 de mașini noi, conform datelor DRPCIV. A fost al treilea an consecutiv de creștere, iar piața este la cel mai bun nivel din 2019 încoace.

Cel mai bun an pentru mașinile noi din România a fost 2007, cu peste 312.000, iar 2008 a fost ultimul an când piața a trecut de 200.000. Anul 2013 a fost cel mai slab, cu sub 58.000, după care au venit șase ani consecutivi de creștere, până la nivelul de 161.000 de mașini noi, atins în 2019.

Anul trecut au fost două luni mai slabe, la sub 10.000 de mașini (aprilie și decembrie), în timp ce luna mai a fost cea mai bună, la peste 13.600 unități. A avut importanță și în acest an Programul Rabla, iar decembrie este în general o lună slabă, mai ales că sunt multe zile libere spre finalul ei. Foarte bună a fost luna iunie.

Mașinile SH vândute pe plan intern au atins recorduri de nebănuit

Anul trecut a adus un record absolut pentru mașinile SH tranzacționate pe plan local, media lunară fiind de peste 55.000, cu un total de 663.000 reînmatriculări. Cea mai bună lună a fost martie, cu aproape 65.000 de reînmatriculări, iar cea mai slabă a fost luna decembrie, cu mai puțin de 43.000 de mașini. Foarte bune au fost și lunile octombrie și noiembrie, cu peste 60.000 unități.

La reînmatriculări, 2023 este al treilea an consecutiv în care s-a depășit nivelul (deloc mic!) de 600.000 de mașini (maximul fusese în 2021, 655.000). Reînmatriculările au depășit în 2019 pentru prima oară pragul de 600.000, în primul an complet în care nu a mai existat timbrul de mediu.

Tranzacțiile cu mașini SH pe plan intern au depășit 400.000 în 2007, în timp ce în 2013 erau la jumătate (pe la 205.000). Au urmat șase ani de creștere, piața ajungând la peste 600.000.

Mașinile second-hand din import au scăzut, dar s-au menținut la peste 300.000 unități.

Piața totală a fost la sub 305.000 unități, cu 7% mai mică decât în 2022. Anul trecut a fost al șaselea an consecutiv de scădere pentru piața SH care atinsese maximul în 2017: peste 518.000 de unități. Valoarea din 2023 este cu 40% sub cea din anul de maxim.

Cea mai bună lună în 2023 a fost octombrie, cu peste 29.000 de mașini înmatriculate, iar în martie au fost peste 28.000. Cea mai slabă lună a fost decembrie, cu mai puțin de 18.000.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro