Sari direct la conținut

Trei dintre administratorii privati selectati de Ministerul Energiei au renuntat la functii dupa doar o saptamana de la numire

HotNews.ro

Trei candidati numiti saptamana trecuta in consiliul de supraveghere al Complexului Energetic Oltenia si in consiliul de administratie al Societatii de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE) s-au retras marti din functie, a declarat miercuri ministrul Energiei, Victor Grigorescu, citat de Profit.ro. Doi sunt de la CE Oltenia, iar unul de la SAPE. Interesant este ca doi dintre cei care s-au retras, Simona Fatu de la CE Oltenia si Mugur Popescu de la SAPE sunt colegi la Societatea Nationala a Sarii (SALROM), fiind membri in Consiliul de Adminisratie al acestei companii.

De la CE Oltenia s-a mai retras si Constantin Jujan. Acesta anuntase cu doar cateva zile inainte de numire ca doreste sa se inscrie in PMP, luand decizia in urma unei intalniri cu Traian Basescu.

„Am recrutat la trei companii, Complexul Energetic Oltenia, SAPE, Oil Terminal. Am anuntat saptamana trecuta rezultatul recrutarilor, am facut si AGA. Am avut ieri (marti, 20 septembrie, n.r.) trei retrageri de pe lista, ceea ce pentru mine a fost o mare surpriza. Sigur, 3 din 15, nu-mi dau seama daca este mult sau este putin, dar asta spune ceva despre nivelul de angajament”, a spus Grigorescu, potrivit Profit.ro.

Ministerul Energiei a anunta pe 13 septembrie ca a incheiat procedurile de selectie a supraveghetorilor si administratorilor pentru trei companii: Complexul Energetic Oltenia, Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE) si Oil Terminal. Ministerul a anuntat componenta noului Consiliu de Supraveghere al CE Oltenia si Consiliului de Administratie al SAPE. Pentru OIL Terminal, lista va fi facuta publica in aceasta saptamana.

Persoanele selectate pentru Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia

  • Robert Ghelasi a fost director inn cadrul Alpha Bank, apoi director in cadrul Capital Partners. Intre 2012 si 2014 a fost director in cadrul Tinmar- Ind, unul dintre principalii furnizori de energie care se afla in relatii contractuale cu CE Oltenia.
  • Cornel Bobalca este consilier juridic in cadrul Ministerului Energiei
  • Dan Codescu este expert in cadrul Ministerului Energiei.
  • Florin Marin a fost cateva luni in Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica. Alte detalii despre el nu se cunosc, deocamdata
  • Simona Fatu a fost vicepresedinte al Volksbank. In prezent este membru si in Consiliul de Administratie al Salrom
  • Constantin Jujan a fost cateva luni, in 2015, director general al Complexului Energetic Hunedoara. A mai condus CE Hunedoara si in perioada 2009-2012. Jujan a anuntat zilele trecute ca doreste sa se inscrie in PMP, luand decizia in urma unei intalniri cu Traian Basescu.
  • Un al saptelea membru este Catalin Mihai Nichifor, reprezentant al Fondului Proprietatea

Persoanele selectate pentru Consiliulul de Administratie al SAPE

  • Craita Bucheru este director in cadrul Ministerului Energiei
  • Dan Agrisan, avocat, a fost director general al SAPE in perioada septembrie 2014- august 2015.
  • Marius Mitrus este absolvent al Academiei de Studii Economice si al Academiei Nationale de Informatii. Timp de 12 ani a lucrat, pe diverse functii, intr-o „institutie cu atributii in domeniul securitatii nationale”. Din 2013, Mitrus este consilier in cadrul BNR. Se mai afla si in Consiliul de Administrare al Rompetrol Rafinare. In conditiile in care SAPE trebuie sa creeze un fond de investitii cu Rompetrol, ramane de lamurit daca nu se afla in conflict de interese.
  • Daniela Lulache este director general al Nuclearectrica. Lulache a atras atentia opiniei publice in 2009 cand din functia de director general al Fondului Proprietatea a beneficiat de indemnizatii, bonusuri si compensatii de 1,86 milioane lei.
  • Mugur Popescu, director de investitii la BCR Pensii. Se afla si in Consiliul de Administratie al Salrom.

La SAPE au fost selectati cei patru membri care au asigurat pana acum interimatul, fiind introdus in plus doar Mugur Popescu, care s-a retras deja.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro