Skip to content

Trei femei, înjunghiate pe stradă, în Paris. Atacatorul, prins de un polițist aflat în timpul liber

Andra Leonte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un bărbat din Franţa a fost arestat, fiind suspectat că a atacat trei femei cu două cuţite de bucătărie în zona Porte de Clichy din Paris, relatează The Guardian.

Atacul a avut loc în jurul orei 11:30, iar cele trei femei în vârstă de 19, 24 şi 36 de ani au fost duse la spital în nordul Parisului.

Două dintre ele au fost grav rănite, una în zona abdomenului şi cealaltă în partea de jos a spatelui, potrivit EuroNews, însă niciuna nu se află în pericol de moarte, spune ministrul de Interne Laurent Nunez, relatat de France 24.

Identitatea atacatorului şi motivele acestuia sunt încă necunoscute. El a fost imobilizat de un polițist aflat în timpul liber. 

Într-un videoclip verificat de Reuters, suspectul purta un compleu crem şi are părul lung şi negru. Videoclipul îl arată pe bărbat imobilizat şi înconjurat de un grup de oameni.

Ministrul de Interne al Franţei a menţionat că bărbatul a făcut declaraţii “incoerente” şi le sugerează oamenilor să nu tragă concluzii pripite asupra motivului atacatorului.