Trei morți și doi răniți, după ce o mașină a fost lovită de tren, în Bacău
Trei persoane au murit și două au fost rănite, luni, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de trenul București Nord – Suceava, în comuna Itești, județul Bacău, informează Mediafax.
Ultimul bilanț transmis de ISU Bacău după accidentul feroviar din comuna Itești, satul Dumbrava, arată că trei persoane au murit și două au fost rănite.
Potrivit ISU Bacău, în mașina lovită de trenul Inter-Regio București-Nord – Suceava se aflau cinci persoane.
Nu s-au înregistrat victime din rândul călătorilor sau a personalului din tren.
Sursa citată precizează că trenul nu a deraiat, însă circulația feroviară a fost blocată.
Polițiștii verifică circumstanțele producerii accidentului.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro