Trei motive pentru care munca remote nu prea prinde în România și un cuplu pervers: șeful micromanager și angajatul netrebnic
Tangoul post-pandemic dintre angajați și angajatori se dansează de ceva timp de pe poziții tot mai intense: în timp ce primii vor să-și conserve cât pot poziția de a lucra „remote”, de acasă sau de prin alte părți, ceilalți încearcă să-i atragă prin tot felul de mijloace, mai blânde sau mai dictatoriale, înapoi la birouri, sub privirea directă a șefilor.
Dacă în lumea occidentală, trendul înclină mai degrabă către o politică de a împăca și capra, și varza – munca în sistem hibrid, cu o zi-două-trei pe săptămână la birou și restul remote –, în România lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Nici nu ar avea cum, într-o țară unde, în plină pandemie de Covid, munca remote avea cea mai scăzută rată din toată Uniunea Europeană, de doar 7%.
Totuși, sunt trei mari motive pentru care munca ruptă de birou sau de locul fizic la job nu prea are cum să prindă în România, spun specialiștii cu care a stat de vorbă Panorama. Primul ține de cultura muncii la români și relația lor cu autoritatea.