Sari direct la conținut

Trei persoane rănite într-un accident produs pe Autostrada Soarelui. A fost chemat elicopterul SMURD / S-au format coloane de mașini

HotNews.ro
Aglomeratie pe Autostrada Soarelui, Foto: Facebook/ MariLena Lefter
Aglomeratie pe Autostrada Soarelui, Foto: Facebook/ MariLena Lefter

Trei persoane au fost rănite, duminică seara, într-un accident produs pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 42, în zona localității Sărulești, județul Călărași, informează Mediafax. Circulația a fost blocată, astfel că s-au format coloane de mașini pe kilometri întregi.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, în accident au fost implicate patru mașini. Impactul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, una fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD.

Accidentul a avut loc pe A2 București-Constanța, pe sensul către Capitală, la kilometrul 42, în zona localității Sărulești, județul Călărași.

Inițial, traficul a fost blocat total, iar apoi circulația a fost reluată pe banda de urgență și pe prima bandă.

Potrivit polițiștilor s-a format o coloană de mașini care se întinde până la kilometrul 51.

„S-a format coloană de autoturisme până la kilometrul 51, astfel că recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic”, a mai transmis Centrul Infotrafic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro