Sari direct la conținut

Trenurile CFR Călători ar putea circula de luni pe cei 104 km dintre Ineu și Brad, tronson de pe care s-a retras un operator privat

HotNews.ro
-, Foto: CFR Calatori
-, Foto: CFR Calatori

​Trenurile CFR Călători ar putea circula de luni pe cei 104 km dintre Ineu (jud Arad) și Brad (jud Hunedoara) tronson care în ultimii ani a fost operat de compania privată Regio Călători, care însă a decis să se retragă de la 1 ianuarie. Tronsonul este parte a liniei secundare 317 Arad – Ineu – Brad, pe cei 63 km dintre Arad și Ineu are în continuare trenuri compania privată.

Tronsonul a fost construit între anii 1876 – 1896, fiind inaugurat pe 6 decembrie 1896. Principalele localități deservite sunt Sântana, Pâncota, Ineu, Sebiș și Brad. Linia 317 are 166 km, dar 23 km (porțiunea Arad – Sântana) sunt comuni cu linia 310 (Timișoara – Arad – Oradea).

Pe linia 317 trenurile Regio care nu staționează mult în Gurahonț sau Ineu fac sub 4 ore, dar majoritatea parcurg cei 167 km în 4 ore și jumătate sau mai mult.

În anii 90 pe linia 317 circula și un tren accelerat care făcea cam 3 ore și jumătate și până în 1995 existau și trenuri între Deva și Brad, 36 km, dar o alunecare de teren din 1997 a oprit circulația pe tronson și trenurile nu au mai revenit.

Publicația newsar.ro a scris că CFR Călători verifică linia Arad – Brad, pentru repunerea în funcțiune a legăturii feroviare dintre Ineu și Brad.

Conducerea CFR Călători a informat că vineri dimineața, la ora 8, din Gara Arad pleacă un tren de probă spre Brad. Trenul va testa traseul pentru repunerea în funcțiune a legăturii feroviare dintre Ineu și Brad, pe un traseu proiectat și executat cu mai bine de o sută de ani în urmă.

Dan Costescu, directorul CFR Călători a postat două mesaje pe Facebook despre reintrarea CFR Călători pe o parte a liniei 317.

”Dupa cum stiti, operatorul privat care facea serviciul pe ruta Ineu-Brad, a abandonat linia. Nu comentez motivele pe care le-a avut.

Zeci de cetateni ne-au sunat si ne-au scris ca sa-i ajutam.

Am organizat ieri o videoconferinta cu toti primarii interesati. Le-am solicitat sprijinul ca sa aducem cat mai multi calatori la tren pentru a face transportul pe aceasta ruta viabil. Asteptam sa vina cu propuneri concrete si pana atunci, CFR Calatori face chiar astazi un parcurs de proba pe aceasta linie.

Daca vor fi indeplinite conditiile tehnice, incepem serviciul de la inceputul saptamanii viitoare pe aceasa ruta.

Parcursul de proba pe ruta Ineu – Brad este in plina desfasurare si pana acum lucrurile au mers foarte bine.

Mecanicii isi fac recunoasterea pe noua sectie impreuna cu mecanicii instructori. Daca parcursul de proba iese bine, le uram calatorilor bun venit la bord in cateva zile”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro