Sari direct la conținut

Trenurile de pasageri revin după 17 ani prin punctul de frontieră Valea Vișeului, între România și Ucraina

HotNews.ro
Tren diesel produs in Ucraina, Foto: Makym Klimov, Dreamstime.com
Tren diesel produs in Ucraina, Foto: Makym Klimov, Dreamstime.com

Ucraina anunță că din 18 ianuarie circulă din nou trenuri către România între Rakhiv și Valea Vișeului, rută pe care trenurile pe pasageri au rulat ultima oară în 2006. Cele două țări au modernizat porțiuni de pe această linie anul trecut, iar ucrainenii au făcut în noiembrie primele teste, cu un automotor.

Compania feroviară de stat Ukrzaliznîţea anunță că din 18 ianuarie circulă două trenuri pe zi între Rakhiv și Valea Vișeului. Din Rakhiv plecarea este la 6.10, respectiv la 14.10. Din Valea Vișeului plecarea este la 11.45, respectiv 18.15.

Orarul a fost gândit astfel încât cei care ajung cu trenul din a doua parte a zilei, să poată prinde conexiuni către Cluj și București.

Va începe să circule și un tren direct în Rakhiv și Liov și există trenuri directe între Rakhiv și Kiev și între Rakhiv și Odesa.

CFR Călători a făcut în 2022 lucrări de reparații în zona Valea Vișeului – Berlibas (Ucraina), pentru reluarea traficului pe această linie de tranzit cu ecartament larg. Au fost înlocuite traverse, s-a adus material nou mărunt de cale și au fost puse 400 de tone de piatră spartă.

Ucraina a executat reparații pe 19 km de cale ferată pe linia Rakhiv — Dilove — Valea Vișeului. Se fac modernizări la o altă gară de frontieră: Teresva (UA).

Până acum erau funcționale două puncte de frontieră între cele două țări, însă prin ambele circulă doar trenuri de marfă.

Cele două puncte sunt:

Vadul-Siret – Vicșani – Dornești – Suceava

Diakove – Halmeu – Satu Mare

Sursa foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro