Sari direct la conținut

Trenurile Gara de Nord – Aeroport sunt folosite în medie de 600 de călători pe zi, spune ministrul Drulă

HotNews.ro
Gara de la Otopeni, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Gara de la Otopeni, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

​Trenurile care fac legătura între aeroportul Henri Coandă și Gara de Nord au ajuns la un trafic zilnic de 600 de călători, raportat la 10.000 de pasageri care tranzitează aeroportul, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, la Digi24. Între Gara de Nord și Aeroport trenurile circulă din decembrie 2020 și sunt 72 de garnituri pe zi. Trenurile circulă la o frecvență de 40 minute, dar ministrul promite că din decembrie cadența va fi de 30 de minute.

Drulă spune că traficul a crescut de la 200 de călători în urmă cu o lună și că trenul reprezintă cea mai bună soluție pentru această rută.

Ministrul a arătat că oamenii au avut o reticență în a folosi trenul, din cauza pandemiei, preferând să meargă cu mașina la aeroport. Totuși, susține Cătălin Drulă, oferta trenului, care face 20 de minute de la aeroport la gară și costă 4 lei, este „imbatabilă”.

Potrivit ministrului, acum trenurile transportă zilnic 600 de pasageri între aeroport și gară, ceea ce reprezintă 6% din totalul traficului de călători din aeroport, care este de circa 10.000 de oameni pe zi.

Totuși, aceste cifre sunt în creștere față de o lună în urmă, când trenurile transportau doar 200 de oameni pe zi.

Și în privința frecvenței trenurilor se pot îmbunătăți lucrurile. Ministrul Transporturilor afirmă că durata de 40 de minute dintre două trenuri poate fi redusă la 30 de minute „fără investiții majore” și se poate ajunge chiar și la 20 de minute, cu investiții (dublarea liniei).

El a mai precizat că în Mersul Trenurilor de anul viitor trenurile vor apărea cu o frecvență de 30 de minute.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro