Sari direct la conținut

Trenurile nu vor circula vineri dimineața între orele 7.00 și 9.00. Ce spun companiile feroviare de stat

HotNews.ro
Tren de calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Tren de calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Două sindicate feroviare importante au anunțat pentru vineri dimineața o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, iar trenurile nu vor circula între orele 7.00 și 9.00. Deși angajații CFR Călători nu fac grevă, trenurile vor fi oprite, fiindcă vor fi în grevă o parte dintre angajații CFR Infrastructură. Tot din acest motiv vor fi afectate și trenurile companiilor private. Nu se știe ce procent din trenuri NU vor circula, însă putem estima că va fi o pondere apropiată de 100%.

CFR SA (compania de Infrastructură) spune, într-un comunicat, că dat fiind că se va desfășura „o grevă de avertisment cu încetarea lucrului” este de așteptat că „această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative”.

Cealaltă companie de stat, CFR Călători, precizează că salariații săi nu participă la această grevă și adaugă că greva „ar putea afecta, în intervalul orar 07:00-09:00, circulația anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar și de alți operatori feroviari”.

Ce spune CFR Infrastructură (CFR SA)

Urmare adreselor oficiale primite din partea FEDERAȚIEI NAȚIONALE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL VAGOANE și a ALIANȚEI SINDICALE A FEDERAȚIILOR DRUM DE FIER – ELCATEL, prin care se anunță că în data de 15 septembrie 2023, în intervalul orar 07:00 – 09:00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA informează că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.

Ce spune CFR Călători

Referitor la greva feroviară ce a fost anunțată doar în spațiul public pentru data de 15.09.2023, în intervalul orar 07:00-09:00, de către un sindicat feroviar, CFR Călători face următoarele precizări:

Greva feroviară a fost anunțată doar în spațiul public de către un sindicat feroviar și privește salariații CNCF CFR SA.

Salariații CFR Călători nu participă la această grevă.

Conform informațiilor din spațiul public, această grevă feroviară este una de avertisment și ar putea afecta, în intervalul orar 07:00-09:00, circulația anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar și de alți operatori feroviari.

În cazul în care greva de avertisment va avea loc, călătorii de la trenurile afectate își pot valorifica drepturile lor privind restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau parțial conform Regulamentului de transport pe calea ferată din România, în vigoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro