Trianonul reaprins la Cluj
Asociatia, care a organizat si turneul documentarului Trianon, va prezenta azi piesa de teatru Lumea si sfarsitul ei, care are la baza operele controversatului scriitor maghiar Albert Wass. La Mures piesa de teatru a incitat spiritele, prefectul sesizand Ministerul Culturii. Reprezentantii Politiei Municipiului Cluj-Napoca au declarat ca vor ancheta.
La fel ca si piesa de teatru, documentarul Trianon difuzat la inceputul anului 2005 are la baza opere ale scriitorului Wass Albert. Atat prin documentar, cat si prin piesa de teatru se promoveaza ideea ca Ardealul este de drept al Ungariei. Fostul prefect Mihail Hardau a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj.
Spectacolul Lumea si sfarsitul ei, bazat integral pe doua din operele controversatului Wass Albert va fi jucat astazi la Cluj-Napoca. Gazda spectacolului care este o reeditare a documentarului Trianon este Liceul maghiar Istvan Bathory. Pe afisul spectacolului se mentioneaza ca organizator Asociatia Tinerilor Maghiari din Ardeal.
De asemenea, se precizeaza ca piesa de teatru se bazeaza pe doua dintre operele lui Wass Albert: Jonek (Sosesc) si Adjatok Vissza a Hegyeimet (Dati-mi muntii inapoi). Prima opera (Sosesc) vorbeste despre venirea rusilor in Romania, in anii 1940, iar in Imi vreau muntii inapoi, scriitorul emigrat in SUA evoca nostalgic Transilvania.
Fragmente dintr-una din reprezentatiile piesei a fost postata pe Internet. Din aceste imagini, elocvent pentru mesajul piesei este monologul din debut: Domnilor, voi care conduceti destinele lumii, dati-mi muntii inapoi. Nu ma intereseaza politica voastra sau afacerile, singurul lucru care ma intereseaza este sa imi dati muntii inapoi.
Presedintele Asociatie Tinerilor Maghiari din Transilvania, Soos Sandor, spune ca piesa de teatru se aseamana intr-o oarecare masura cu controversatul documentar Tv Trianon. Piesa de teatru vorbeste despre perioada anilor ‘40. Nu este vorba de instigare deoarece se prezinta viata oamenilor din Transilvania.
Se poate spune ca piesa se aseamana cu documentarul Trianon, dar acela era un film, pe cand noi prezentam o piesa de teatru, a declarat Soos.
Daca stiam ca e vorba de Wass, refuzam
Am fi dorit ca piesa sa se joace la teatru dar, din pacate, ambele teatre sunt ocupate, ne-a declarat Soos. Directorul Liceului Bathory Istvan are insa o alta varianta. In decembrie m-a sunat presedintele Asociatiei Tinerilor Maghiari si m-a rugat sa le permit sa puna in scena o piesa de teatru. La acel moment nu stiam despre ce piesa e vorba.
Abia acum trei zile am aflat ca este vorba de Wass Albert, ne-a declarat Tokes Elek, directorul liceului. El a mentionat ca nu ar fi fost de acord cu reprezentatia daca stia ca este vorba de o piesa care se refera la Wass Albert. Daca stiam ca e vorba de Wass, refuzam, dar acum mi-am dat cuvantul si nu pot sa dau inapoi, a mai declarat Tokes Elek.
Muresul in fierbere
Piesa de teatru a aprins spiritele in judetul Mures, unde prefectul Ciprian Dobre a sesizat Ministerul Culturii si Cultelor. In opinia prefectului de Mures, piesa incalca legea deoarece promoveaza imaginea unui personaj condamnat pentru crime de razboi. Dobre a invocat Ordonanta nr.31/2002 in care se mentioneaza ca se interzice promovarea cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii. MCC a transmis ieri ca va analiza plangerea prefectului de Mures. Nu putem sa luam masuri fara sa analizam situatia, au declarat reprezentantii ministerului.
De asemenea, miercuri, Asociatia Cultul Eroilor din Targu-Mures a depus o plangere penala la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Mures. Asociatia cere luarea unor masuri fata de organizatorii piesei de teatru, invocand aceleasi motive expuse de catre prefectul Dobre.
Pentru ca piesa sa fie pusa in scena la Mures, a intervenit presedintele Consiliului Judetean, Lokodi Emoke, care a asigurat pe banii institutiei inchirierea Palatului Culturii. Initial, organizatorii doreau ca piesa sa se joace pe scena Casei de Cultura a Tineretului, dar au fost refuzati de conducerea institutiei.
O clona a cazului Trianon
Asociatia Tinerilor Maghiari are in palmares pana in prezent turneul de promovare al controversatului documentar Trianon si lansarea cartii Dreptatea lui Wass Albert, prin care se incearca reabilitarea imaginii scriitorului maghiar. La fel ca si piesa de teatru, documentarul Trianon difuzat la inceputul anului 2005 are la baza opere ale scriitorului Wass Albert.
Documentarul prezinta situatia din Transilvania din anii ‘40. Atat prin documentar, cat si prin piesa de teatru se promoveaza ideea ca Ardealul este de drept al Ungariei. La momentul difuzarii documentarului, in cele mai importante orase din Transilvania o serie de personalitati au luat pozitie cerand autoritatilor sa intervina.
La Cluj, fostul prefect Mihail Hardau a sesizat Parchetul de pe langa judecatoria Cluj. Procurorii au solutionat dosarul cu neinceperea urmarii penale.
Wass, scriitor si criminal de razboi condamnat
Scriitorul Wass Albert a fost condamnat la moarte in 1946 de catre Tribunalul poporului din Cluj-Napoca. Scriitorul maghiar este acuzat de crime de razboi. Mai exact, instanta a retinut in sarcina acestuia faptul ca a instigat armata ungara la crime impotriva romanilor la Sucutard, Geaca si Muresenii de Campie.
In toamna anului 1940, 15 persoane au fost ucise de armata maghiara, vinovat direct fiind scriitorul Wass Albert. Informatiile au fost confirmate de martori oculari, dar si de catre documentele oficiale ale Jandarmeriei maghiare. Daca in Transilvania Asociatia Tinerilor Maghiari incearca sa reabiliteze imaginea scriitorului Wass, in Ungaria acesta este un necunoscut.
Nu exista nici un monument ridicat in cinstea sa, pe cand in Transilvania exista doua, unul la Reghin si unul in Lunca Muresului.
Politia se documenteaza
Conform Ordonantei nr. 31/2002, este interzisa promovarea cultului persoanelor care au comis infractiuni contra pacii si omenirii. Wass Albert a fost condamnat ca si criminal de razboi. ZIUA de Cluj a incercat sa afle parerea reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie fata de piesa care se va juca astazi la Cluj si care promoveaza imaginea unui criminal de razboi.
Vom analiza situatia, maine (n. red. azi) si in functie de ce vom constata vom actiona. In aceste cazuri, asa cum a fost si la difuzarea filmului Trianon, ne declinam competenta catre Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj, ne-a declarat Ioan Herdea-Rus, seful Politiei Municipiului Cluj-Napoca.