Sari direct la conținut

Tribunalul București suspendă rezilierea contractului pe lotul din Autostrada Transilvania unde constructorul aflat în insolvență aproape a abandonat lucrările

HotNews.ro
Santierul de pe A3 Chetani - Campia Turzii, Foto: Captura YouTube
Santierul de pe A3 Chetani - Campia Turzii, Foto: Captura YouTube

Tribunalul București a decis să suspende procedura de reziliere a contractului pentru tronsonul din A3 Chețani – Câmpia Turzii, lot de autostradă la care se lucrează din 2016 și care a ajuns abia la 40% stadiu fizic. Constructorul este firma românească Straco, aflată în insolvență și care aproape că a abandonat cu totul șantierul în ultimele luni. Decizia nu e definitivă, dar este executorie. Ministrul Transporturilor a reacționat și a spus că în acest dosar CNAIR nu a fost citată și că decizia va fi atacată la Curtea de Apel.

Decizia Tribunalului București a fost și de a suspenda executarea de către CNAIR a scrisorii de garanție bancară depusă de constructor în cadrul contractului.

„Dispune suspendarea efectelor înştiinţării de reziliere a contractului de lucrări nr. 92/11528/19.02.2015, înregistrată sub nr. 92/19750/11.03.2021, emisă de CNAIR SA şi suspendarea executării scrisorii de garanţie bancară pentru plata avansului nr. 00888-02-0300486, emisă de UniCredit Bank SA, până la soluţionarea definitivă a cererii privind anularea aceleiaşi înştiinţări. Executorie. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare”, se arată în decizia TB.

„Reamintesc că este vorba de un contract care trebuia să dureze 12 luni, început în 2016, și care astăzi este la stadiul de 40%, iar în ultimele 6 luni constructorul în insolvență a executat doar 1% din lucrări. UNU LA SUTĂ ÎN 6 LUNI!”, a reacționat marți seara ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, după nenumărate încercări de salvare a acestui contract, „CNAIR a decis pe bună dreptate că 5 ani e mult prea mult și că România are nevoie de autostrada A3 așa că a reziliat contractul, urmând să reliciteze pentru terminarea lucrărilor cu un alt constructor”.

Ministrul spune că deocamdată nu se știu încă motivele pentru decizia luată de judecători, iar Compania de Autostrăzi nu a fost citată și „nu a putut explica judecătorilor situația acestui contract, nu s-a putut apăra”.

„Abia la Curtea de Apel, CNAIR va putea să explice judecătorilor care este situația acestui contract, cum s-au derulat în bătaie de joc lucrările, în timp ce pe drumul național alăturat traficul e infernal și mor oameni în accidente în fiecare an”, spune Drulă.

Contractul pentru cei 15,7 km de autostradă A3 dintre Chețani și Câmpia Turzii a fost reziliat în urmă cu câteva zile, după ce Compania de Drumuri a demarat procedura în cauză.

Contractul fusese semnat în 2015 cu firma românească Straco, intrată între timp în insolvență, pe circa 280 de milioane de lei (45% din valoare estimată la licitație), iar după șase ani a ajuns abia la stadiul de sub 40%.

Pro Infrastructura publică un video cu șantierul la zi și dă verdictul: „imaginea dezastrului în derularea proiectelor de infrastructură”.

Lot 3 Chețani-Câmpia Turzii – km 21+500 – km 37+191

Lungime: 15,7km

Constructor: S.C. STRACO GRUP S.R.L. – S.C. SPECIALIST CONSULTING S.R.L. – S.C. TOTAL ROAD S.R.L

Valoare contract: 280 mil lei

Ordin de începere: mai 2016

Termen de finalizare (inițial): 16 luni

Finalizare estimată: 2021-2022

Stadiu (martie 2021): 40%

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro