Tricky, lasat fara curent la Sala Palatului: A fost cea mai tare iesire din scena la care am asistat vreodata
Miercuri seara, britanicul Adrian Thaws a aratat, vreme de doua ore, de ce este un artist complet: a fumat pe scena, a stat cu spatele la public, a soptit versuri, a cantat la doua microfoane concomitent, iar la final s-a pozat si s-a pupat cu fanii care urcasera pe scena pentru piesa Ace of Spades. „Cred ca a cantat cam putin el, fata de restul formatiei, dar presupun ca e bine si atat, avand in vedere cat de stoned era”, spunea una dintre persoanele prezente.
Concertul Tricky a inceput abia la 21:45, caci in deschidere a cantat, vreme de 25 de minute, formatia de electro-alternativ Bumbapa. O prezenta interesanta, plaudata la final, dar numai de jumatate din sala, caci la momentul warm up-ului foarte multi spectatori nu-si ocupasera inca locurile.
Adrian Thaws si-a facut intrarea in scena pe piesa Cosmic Dancer (T-Rex), fara saluturi. In plus, dialogul cu publicul s-a marginit, pe toata durata concertului, la „thank you”-uri. Abia spre final, Adrian a facut prezentarea formatiei, care de fapt a dus tot greul. „Ajutoarele” artistului britanic au fost un chitarist, o basista, un clapar si un baterist, in timp ce vocea feminina a fost reprezentata de Francesca. „Oare cum de nu se oftica ceilalti din cauza ca ia Tricky grosul de bani, desi ei sunt cei care canta mai mult?”, se intreba unul dintre fani.
Repertoriul de aseara a inclus piese de pe noul album, intitulat Knowle West Boy (Past Mistake, Puppy Toy, Joseph), dar si cantece mai vechi: Girls, Pumpkin, The Love Cats, Dear God, Bad Dreams, Christiansand, Overcome.
Pentru bis, Adrian a venit echipat cu una dintre mastile puse in vanzare, in aceasta perioada, pe holurile Salii Palatului, cu ocazia unei expozitii de mestesuguri traditionale romanesti. Sala a primit in picioare cantece ca Vent, Joseph si Tricky Kid, pentru ca apoi Ace of Spades, preluare dupa trupa Motorhead, sa isterizeze fanii. De altfel, alegerea acestei piese s-a potrivit de minune cu stirea din aceasta dimineata: Motorhead va concerta in Romania, la Bestfest-ul de anul viitor.
Cateva zeci de persoane au profitat de starea de euforie generata de piesa rock si au urcat pe scena pentru a face poze, pentru a-l imbratisa si pupa pe Tricky, ba chiar si pentru a improviza niste pogo. Sfarsitul concertului a venit putin inainte de miezul noptii, cand „ajutoarele” lui Tricky au ramas fara curent. „A durat douazeci de minute piesa si mai dura o ora, daca nu le taiau curentul”, spunea un fan entuziasmat.
Artisti autohtoni din mai multe „zone muzicale” au venit sa ia lectii de la Adrian: Dan (Coma), Oigan (Kumm), Gianina Corondan, Mani (fost vocal Urma), Berti Barbera, Dan Byron, Michi (Suie Paparude), Electric Brother, Gojira.
Parerea fanilor
„Initial nu am vrut sa vin. Stiam ca e naspa rau cand canta live. Fumeaza mult si nu rupe cu vocea. Piese misto, featuring-uri, dar cam atat. Stiam ca nu e neaparat de mers la concert cu el. Pana la urma am venit. Si nu regret, caci omul a cantat o gramada, ma rog, formatia lui, daca nu el. Iar la final, cand au urcat fanii in jurul lui… nebunie!” (Luiza)
„Concert misto, dar nu mi-a placut ca au facut pauza asa mare intre ei si cei din deschidere. Iar vocile nu prea s-au auzit, n-am inteles nici un cuvant, noroc ca mai stiam versurile. Oricum, a fost demential la final, cand m-am suit pe scena.” (Mihaela)
„Francesca are o voce grozava, m-a impresionat. Cred ca a cantat cam putin el, fata de restul formatiei, dar presupun ca e bine si atat, avand in vedere cat de stoned era. Fanii… ca romanii, repede, sa se imbulzeasca pe scena. Inclin sa cred ca voiau sa se pozeze cu ala care canta mai degraba decat cu artistul Tricky. Disperati sa faca poze, poze, poze. Dar mi-a placut ca Tricky s-a bucurat de urcarea lor pe scena. Daca nu ma insel, zambea. S-a simtit in elementul lui, mai ales ca nu se mai dadea dus, de vreme ce au trebuit sa ii taie curentul. A fost cea mai tare iesire dintr-un concert la care am asistat vreodata. Finalul a fost… something else. Per ansamblu, mi-a placut concertul, ce-i drept, pe locul trei dupa Massive si Thievery. Singurul repros pe care i-l aduc lui Tricky e ca, totusi, ar putea sa arate mai mult respect fata de fani. Ma simteam cam ciudat sa il aplaud frenetic si el sa fie <>. Dar muzica a fost faina. Prietenul meu, pe care l-am tarat practic la concert, a zis ca maine isi ia albumul” (Iulia)