Sari direct la conținut

Trofeul Mamaia 2008 – castigat de galateanca Irina Popa

HotNews.ro

Cea de-a 38-a editie a Festivalului National de Muzica Usoara Mamaia 2008, care s-a incheiat duminica seara, a fost castigata de galateanca Irina Popa, concurenta la sectiunea Interpretare, arata Mediafax.

Una dintre noutatile editiei din acest an a festivalului de la Mamaia a constat in faptul ca Marele Trofeu nu a mai fost acordat unuia dintre cistigatorii premiului I de la sectiunile Interpretare sau Creatie, ci concurentului care a reusit sa cumuleze cel mai mai mare punctaj.

Astfel, Trofeul Mamaia 2008, constand intr-un autoturism Skoda, a fost castigat de galateanca Irina Popa, care a interpretat piesa „Pentru dragostea ta”, compusa de Adrian Ordean.

La sectiunea Interpretare, premiul I a fost castigat de Minodora Dedis, din Galati, locul al II-lea i-a fost acordat Ralucai Nistor, din Deva, iar pe locul al III-lea s-a clasat Ligia Moldovan, din Cluj.

Pe locul I la sectiunea Creatie s-a situat piesa „Da-mi o bere”, muzica Mihai Alexandru. Pe locul al II-lea s-a clasat piesa „Viata in doi”, semnata de Dan Helciug, iar locul al III-lea a revenit piesei „Prima zi fara tine”, compusa de Sergiu Daraban.

Premiul de popularitate a fost castigat de Brigitta Balogh, care a interpretat piesa „Spune-mi daca vrei”, compusa de Gabriel Baruta, premiul „In memoriam Teo Peter” a ajuns la trupa Conexiuni, iar premiul Fundatiei „Ion Voicu” i-a revenit compozitorului Viorel Gavrila, cel care a dirijat big band-ul festivalului.

Premiul presei a fost obtinut tot de castigatoarea Trofeului Mamaia 2008, Irina Popa. Societatea Romana de Radiodifuziune a oferit premiul special la sectiunea Creatie melodiei „Du-ma”, compusa de Marian-Bogdan Tascau, in timp ce premiul special la sectiunea Interpretare a fost acordat Oanei Nicut, din Dolj.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro