Sari direct la conținut

Tudorel Toader, despre evaluarea lui Augustin Lazăr: E o chestiune de zile. Îl voi servi cu o cafea și voi concluziona

HotNews.ro
Augustin Lazar si Tudorel Toader, Foto: Colaj foto / Sursa: Agerpres
Augustin Lazar si Tudorel Toader, Foto: Colaj foto / Sursa: Agerpres

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni seară, la Antena 3, că în câteva zile e posibil să termine evaluarea procurorului general Augustin Lazăr, precizând că îl va invita pe acesta la o discuție înainte de a face public raportul, îi va da o cafea și va concluziona, scrie Mediafax.

„În cea mai mare parte, da (am terminat evaluarea). Mai sunt nişte elemente pe care vreau să le evaluez. Timpul se măsoară în zile. Voi face cunoscute criteriile, elementele de evaluare, concluziile raportului de evaluare în mod public şi odată la toată lumea, nu pot spune acum. Şi a fi nehotărât e tot o stare de abordare. E o chestiune de zile. Şi luna are zile. Sigur voi pune capăt acestei evaluări. Sigur, îi spuneam procurorului general, făceam referire şi la mine şi la oricine vine o vreme când fiecare poate şi trebuie evaluat. Precum pregătirea, formarea profesională e continuă, şi evaluarea e continuă”, a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

Ministrul Justiției a anunțat că va avea o întâlnire cu Augustin Lazăr pentru a-i prezenta concluziile.

„Ce să-l întreb? Sigur, voi avea o discuţie cu dânsul, dacă va da curs invitației mele, sper că va da curs. Înainte de a face raportul public, îl voi invita, îl voi servi cu o cafea şi voi concluziona”, a declarat Toader.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro