Sari direct la conținut

Tulcea oraș. O depresie plimbată pe Dunăre. Alinare cu Dichis’n Blues și Festivalul Ivan Patzaichin

HotNews.ro
Festivalul Ivan Patzaichin, Foto: Hotnews
Festivalul Ivan Patzaichin, Foto: Hotnews

Orașul Tulcea a devenit fuga spre Delta Dunării. Un popas prea scurt, la casa Avramide, pe Faleză, pe colinele de care s-au agățat ceva case. Orașul a fost cucerit mișelește de blocuri și n-are cum scăpa din capcana asta. Dunărea în apa goală e mai inspirată, mai frumoasă ca orașul. La Tulcea, nici măcar Natura nu îneacă omul, ci betonul. Nu e o critică, nu caut responsabili. Mie îmi place Tulcea în septembrie, când m-apucă depresia, răul de toamnă. Îmi place pentru că aici îmi alină durerea psihică Dichis’n blues și Ivan Patzachin Festival. Depresia de toamnă o pot da cu capul de betoanele locului, la Tulcea, pe faleză. Ș-o alin cu blues și vâslit în ritm șoptit de Dunăre și Rusalcă. O depresie plimbată la Dunăre. Alinare cu Dichis’n Blues și Festivalul Ivan Patzaichin.

Orașul Tulcea. The Winner Takes It All

Un utilizator Youtube a făcut o sinteză a orașului pe muzica ABBA The Winner Takes It All. Cred că se potrivește mai mult ca orice. Comunismul a vlăguit locul:

Îmi recunosc slăbiciunea pentru faleză, apa neliniștitoare a Dunării capturată aici de om:

Și, da, adierea de vânt de septembrie e starea care mă tăvălește în goluri, întrebări, bântuiri ca un șnițel în ou și făină. Și uite, așa se-ntâmplă, ca-n orașul betonat, în septembrie să-mi plimb depresia, asta chiar n-am cum s-o stăpânesc. Cum nu s-a putut altfel depresia de septembrie mereu s-a lipit de călătoria mea în Tulcea. Ori, de asta e bine-n Tulcea în septembrie, în final de august și-nceput de septembrie, dau năvală 2 festivaluri de primă mărime: Dichis’n’Blues și Ivan Patzachin Festival.

Dichis’n’Blues

Primul festival, a adus de când îl știu, nume mari din lumea largă și te plimbă pe Dunăre în muzică de blues. E o corabie “a nebunilor”, pe care am urcat:

Dichis’n’Blues i-a adus anul ăsta, printre alții, pe Albert Castiglia și Curtis Salgado.

Toate detaliile AICI

Festivalul Ivan Patzaichin, ediția 2022 – Tulcea, între 5 și 10 septembrie

Priviți-l pe Ivan pe muzica Rusalkelor. El vine din adâncurile Deltei, din smârcurile ei, dintre balaurii, întunericimile, neliniștile, neștiutele Deltei. Aduce spre noi bunul simț de a fi împreună cu natura. Ăsta e spiritul Festivalului Ivan Patzaichin.

Și vor fi Subcarpați – Rusalka

Și va fi caravană de vâslit până la mila 23 a lui Ivan

Întregul program aici

Tulcea. O depresie plimbată pe Dunăre. Alinare cu Dichis’n Blues și Festivalul Ivan Patzaichin

Vacanțe mici și miraculoase. LINK-uri ai, mergi, comentează, dă vestea mai departe:

Corabia Olt

Racoș Brașov: Coloanele de bazalt, Lacul de smarald, Vulcanul stins / Pământul e ca pe Lună

Constanța și Mamaia. Mucegaiul și Șmecherii VIDEO

Câmpulung Muscel

Moroeni, Dâmbovița, la apus, la grătar, de la Gâlma la Bolboci

Siriu Buzău

Cabana Caraiman, Concertul Stradivarius: Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie interpretând Paganini

Gurbănești, Călărași: Ocol mototol, plătică Sărulești și Athanor. De ce la Gurbănești, Grifonul scit nu se luptă cu Cerbul?

Clejani Giurgiu. Mumie sârbească, lăutari și Rătăcire de Moși și Rusalii

Comana Giurgiu: lac, plictis, pădure, Gellu Naum

Belciugatele Călărași: Să faci din baltă bici/ Relaxare cu pește, lăutari și daci de Mataraua

Ploiești: Piața cu Pește, Muzeul Ceasului, Casa Ploieșteană. Viață de guvide.

Cetățeni, Argeș, Fenomenul Arasse. Mere de Voinești. Mănăstirea Nămăești

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro