Turcan: În Sănătate și Justiție nivelul sporurilor reprezintă 85%
În Sănătate și Justiție nivelul sporurilor este 85%, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Antena 3. Ea precintă și o serie de sporuri care ar trebui reevaluate, printre care cel de calculator, de condiții periculoase, precum și riscul la suprasolicitare neuropsihică, potrivit Mediafax.
„Per total cheltuieli salariale, în momentul de față nivelul 13% din analizele noastre, ceea ce nu ar fi neapărat foarte mult. Însă sunt categorii ocupaționale pentru care nivelul sporurilor reprezintă 85%, ceea ce este foarte mult. Atunci, rolul nostru e să ne uităm la ce raportare se face salariile în plată. Aceste sporuri există în primul rând în sistemul de sănătate și în sitemul de justiție. Acolo sunt regulă aceste sporuri de 85%. De aceea, nu putem să le tratăm cu ușurință, pentru că vorbim de sporuri care completează veniturile celor din sistemul de sănătate, care acum au fost în prima linie a combaterii pandemiei”, spune la Antena 3 Raluca Turcan.
Ministrul Muncii spune că în domeniul sporurilor este nevoie de „foarte multă precauție și înțelepciune”.
Raluca Turcan a dat și exemple de sporuri care ar trebui reevaluate anumite sporuri, printre care sporul de calculator, o subcategorie care „nu-și are rostul”, sporul de condiții periculoase, sporul de confidențialitate, precum sporul de risc la suprasolicitare neuropsihică, pe care îl încasează, de exemplu, magistrații.
Parlamentul nu poate revizui actele normative de rang secundar, iar reforma în domeniul sporurilor bugetarilor trebuie făcută la propunerea Ministerului Muncii, a declarat, marți, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.