Sari direct la conținut

Turcia ameninta cu blocarea Nabucco, daca negocierile pentru aderarea la UE sunt oprite

HotNews.ro

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anuntat luni ca, in cazul in care negocierile pentru aderarea tarii sale la Uniunea Europeana vor fi blocate, Turcia si-ar putea schimba pozitia fata de proiectul gazoductului Nabucco. Declaratia, citata de AFP, a fost facuta într-o conferinţă sustinuta la European Policy Center, Bruxelles.

In negocierile pentru aderare, Turcia are de deschis inca 25 din cele 35 de capitole tematice. Un capitol controversat este cel referitor la problemele energetice, unde rezervele cipriotilor greci, membri UE din 2004, blocheaza negocierile.

„Dacă ne confruntăm cu situaţia în care capitolul energie este blocat, atunci ne vom reexamina poziţia” în ceea ce priveşte proiectul Nabucco. UE „trebuie să fie corectă, nu trebuie să prefere partea sudică a Ciprului, care este departe de Europa şi nu are decât câteva sute de mii de locuitori (…) faţă de Turcia şi ai sai 70 de milioane de locuitori”, a aratat Erdogan.

„Marea prioritate a Turciei”, a mai spus acesta, o constituie negocierile pentru aderare. „Nu cerem privilegii, ceea ce cerem este un tratament echitabil”, a adăugat el, considerand că multe capitole de negociere au fost blocate din motive politice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro