Sari direct la conținut

Turismul medical a adus României 26,5 milioane lei, în primul trimestru

HotNews.ro
Turism, Foto: Hotnews
Turism, Foto: Hotnews

Serviciile medicale ieftine din România atrag turiștii străini, iar pe lângă banii destinați pentru îngrijire, aceștia mai alocă sume consistente pentru baruri și restaurante sau cadouri. În medie, o persoană care vine în țară pentru tratament medical consumă 4.100 lei. Bisericile și mănăstirile din România atrag, de asemenea, vizitatori străini. În primul trimestru, un pelerin a cheltuit, în medie, 1.600 lei.

  • Un număr de 6.475 turiști au venit în România, în primul trimestru, pentru tratament medical, 67% dintre aceștia ajungând prin agenții de turism, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
  • Mare parte dintre aceștia, 5.808, au venit cu avionul.

Acești turiști au cheltuit peste 26,5 milioane lei, în primul trimestru, din care 10,2 milioane pentru serviciile medicale, care au reprezentat și scopul vizitei. Pe locul al doilea în topul costurilor acestora s-au situat cheltuielile cu cazarea, peste 8 milioane lei. În baruri și restaurante au consumat 2,37 milioane lei, iar pe cadouri și suveniruri au dat peste 600.000 lei. Cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice reprezintă 672.000 lei.

În ceea ce privește pelerinajele religioase, România a avut 1.452 de turiști, în primul trimestru.

  • 41% dintre aceștia au folosit agențiile de turism, iar peste 1.000 au venit cu autocarul.

Pelerinii au cheltuit peste 2,31 milioane lei, din care circa 1,2 milioane lei pe cazare. În restaurante și baruri aceștia au cheltuit peste 269.000 lei. Cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice se ridică la peste 50.000 lei.

Ce spun datele INS pe total turiști străini

  • Numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective în trimestrul I 2018 a fost de 480.300, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 1,130 miliarde lei.
  • Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în interes de afaceri au cheltuit 713 milioane lei
  • Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (63,4% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 63,1% din total.

În ceea ce privește persoanele care vizitează țara având în scop afacerile, la 100 de lei cheltuiți, 52,5 lei merg pe cazare cu mic dejun inclus, 17,3 lei în baruri și restaurante, iar 12,7 lei – diverse cumpărături. Restul banilor sunt pentru diverse distracții, târguri și transport. 9 din 10 turiști prefertă cazarea cu mic dejun inclus.

Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în interes personal au cheltuit 417,1 milioane lei.

Conform INS, cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (36,6% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (63,4%).

„Ca şi în cazul călătoriilor pentru afaceri, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor efectuate de turiştii nerezidenţi sosiţi în România în scop particular o reprezintă cheltuielile pentru cazare (47,9%), din care cazarea cu mic dejun inclus deţine ponderea principală (81,0%). Cheltuielile efectuate în baruri şi restaurante au avut o pondere de 15,9% din totalul cheltuielilor în scop personal, iar cheltuielile pentru cumpărături au reprezentat 14,8% din totalul cheltuielilor turiştilor nerezidenţi sosiţi în România în interes personal. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 44,7% din totalul cheltuielilor pentru transport iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 58,9% din totalul cheltuielilor pentru recreere”, menționează sursa citată.

  • Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 52,3% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism iar 30,8% şi-au organizat singuri sejurul. Restul sejururilor au avut alt organizator (sindicate etc.) 12,2%, precum şi agenţia de turism, o parte şi turistul nerezident cealaltă parte 4,7%.
  • Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (82,2% din numărul total de turişti).
  • Autoturismele proprii au reprezentat 12,7%, urmate de autocare şi autobuze cu 3,7%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,4%.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro