Turiste din București, rătăcite în Munții Godeanu, salvate după o operațiune de peste șase ore
Două turiste din București, care s-au rătăcit în Munții Godeanu, zona Vârfului Gugu, au fost salvate, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, de jandarmii montani și de salvamontiștii din Hunedoara, după o misiune care a durat mai bine de șase ore, relatează Mediafax.
Potrivit Jandarmeriei, cele două turiste,una de 30 de ani și alta de 31 de ani, din București, au sunat la 112 spunând că s-au rătăcit în timp ce coborau de pe Vârful Gugu, din Munții Godeanu.
„Două turiste din București, în vârstă de 30, respectiv 31 de ani, au semnalat printr-un apel la 112 faptul ca s-au rătăcit după coborârea din Vârful Gugu din Munții Godeanu. Jandarmii și salvamontiștii hunedoreni au ajuns la cele două turiste după 6 ore de la primirea apelului”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Române, duminică dimineața.
Cele două femei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, ele fiind aduse în siguranță la poalele munților.