Sari direct la conținut

Turnul bate blocul-vila pe piata imobiliara

Cotidianul

Preturile pentru locuintele noi vor creste in lunile urmatoare cu 5-20%, in functie de tipul constructiei. Conform unui studiu realizat de compania imobiliara Esop, vilele luxoase sau blocurile tip vila sint surclasate intr-un clasament al cererii de blocurile cu mai multe etaje si cu apartamente mai mici.

Romanii care vor sa cumpere o locuinta, renunta la confort pentru un pret mai rezonabil, arata studiul.

Locuintele destinate clasei medii vor reprezenta o varianta la apartamentele vechi. Aceste apartamente sint in proiecte rezidentiale de mari dimensiuni si au suprafete de 50-100 mp.

Conform celor de la Esop, dezvoltatorii se vor orienta catre zonele semicentrale, cum ar fi Militari, Drumul Taberei, Titan, sau pe zone ceva mai putin populare pina acum, cum ar fi Berceni, Prelungirea Ghencea, Vitan sau Colentina. De altfel, sudul si estul Bucurestiului au devenit tot mai atractive datorita preturilor mai scazute la terenuri si a flexibilitatii din punct de vedere urbanistic.

Pretul de vinzare a apartamentelor destinate populatiei cu venituri medii se incadreaza intre 1.000 si 1.500 de euro/mp, in functie de zona si de stadiul lucrarilor de constructie. „Estimam ca in urmatoarele luni preturile proiectelor destinate populatiei cu venituri medii vor inregistra cea mai mare crestere, cuprinsa intre 15 si 20%“, se arata in studiul Esop.

integral in Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro