TVR a declansat procedura de selectare a unui nou vanzator pentru spatiul sau publicitar
Televiziunea publica a lansat procedura de selectare a societatii care sa se ocupe, in perioada 2012-31 decembrie 2013, de gestionarea si vanzarea spatiului publicitar al canalelor TV TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Info, TVR International. TVR cere un volum de vanzari minim pentru anul 2012 de 14 milioane euro, iar pentru 2013 – de 13,5 milioane euro.
In documentatia aferenta, TVR nu mentioneaza doar volumul minim de vanzari pentru cei doi ani de contract, ci si un volum maxim de vanzari. Pentru 2012, valoarea maxima este de 16 milioane de euro, iar pentru 2013 – de 15 milioane de euro (valorile nu includ TVA).
Criteriul de atribuire, in urma procesului de negociere, este oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, pretul ofertei avand o pondere de 65%, iar punctajul tehnic – de 35%. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este de 14 mai, ora 11.00.
Potrivit documentatiei TVR, societatea ce va fi selectata se va ocupa doar de vanzarea inventarului de GRP-uri (gross rating point – n.r.) aferent spatiului de publicitate disponibil pe posturile televiziunii publice, deci nu se va ocupa, spre exemplu, de sponsorizari, proiecte speciale sau de spatiul publicitar pe site-ul TVR.
TVR mentioneaza ca:
- facturarea vanzarilor se va face de catre SRTv
- pentru aceste servicii operatorul economic cu care SRTV va incheia contractul va percepe un comision, aplicat la valoarea vanzarilor efectuate
- comisionul se va plati de catre SRTv dupa intrarea efectiva a contravalorii contractelor incheiate in contul SRTv.
Procedura de achizitie publica este lansata la sase luni dupa ce TVR a decis sa inceteze inainte de vreme contractul cu regia de publicitate Splendid Media, contract care ar fi expirat la sfarsitul anului trecut. De atunci, Televiziunea publica si-a administrat singura spatiul publicitar, iar o tentativa a managementului de a trece vanzarile de publicitate pe o noua entitate, care sa fie sub controlul TVR, a fost respinsa in Consiliul de Administratie.