Sari direct la conținut

TVR catre patronii de terase: cereti voie daca vreti sa difuzati Euro 2008

Postul public de televiziune apeleaza la atentionari publice pentru a-si proteja audientele la Euro 2008. Confruntata cu o scadere accelerata a numarului de telespectatori si cu lipsa unor masuratori a audientelor in spatii publice – baruri, restaurante, hoteluri – Televiziunea Romana someaza atat patronii de terase, cat si alte posturi de televiziune sa aiba mare grija ce fac pe parcursul Campionatului European. Cel putin la Bucuresti, administratorii de localuri nu-si fac foarte multe griji si asteapta ca meciurile din iunie sa umple terasele.

Informatia pe scurt:

  • TVR atentioneaza celelalte posturi asupra redifuzarii de imagini de la Euro 2008 si spune ca proprietarii de localuri trebuie sa ceara voie postului public pentru a „comunica public” transmisiunile TVR de la Campionatul European
  • TVR nu explica la ce „mijloace legale” poate apela in cazul in care cei atentionati nu se conformeaza
  • Audientele in spatii publice nu sunt, in prezent, masurate. Audientele TVR au suferit scaderi considerabile anul acesta, iar publicitatea in timpul Euro 2008 a fost vanduta de la inceputul lui 2008, bazandu-se pe cost pe punct de audienta
  • In Bucuresti, localurile si-au pregatit deja plasmele si proiectoarele pentru Euro 2008

TVR a emis, vineri, o atentionare in care arata ca detine in exclusivitate pentru Romania „drepturile de transmisie pentru Euro 2008, atat pentru televiziune, cat si pe site-ul www.tvr.ro, in urma castigarii acestor drepturi si a incheierii unui contract cu UEFA”. Postul avertizeaza ca, potrivit Legii audiovizualului, celelalte televiziuni „nu pot difuza din aceste meciuri decat un singur extras pe zi cu o durata de maximum trei minute, doar in cadrul buletinelor de stiri obisnuite”.

Totodata, TVR atentioneaza ca „toti cei interesati de obtinerea drepturilor de comunicare publica a transmisiunilor TVR de la Euro 2008 (inclusiv a emisiunilor privind acest eveniment), in locuri special amenajate (piete, restaurante, terase etc.) prin intermediul proiectoarelor, ecranelor, plasmelor sau a altor dispozitive asemanatoare, sunt rugati sa se adreseze TVR pentru a obtine acordul prealabil si scris”.

Altfel, avertizeaza postul public, orice folosire neautorizata a transmisiunilor, imaginilor si emisiunilor TVR legate de Euro 2008 „constituie o incalcare a legii audiovizualului, precum si a legii drepturilor de autor si atrage raspunderea civila, contraventionala si penala atat fata de UEFA, cat si fata de TVR, care va utiliza toate mijloacele legale pentru a-si recupera prejudiciul material si de imagine suferit”.

Lege si interese comerciale

Contactati de HotNews.ro, reprezentantii TVR nu au putut oferi detalii privind „toate mijloacele legale” pe care le va folosi TVR in cazul „folosirii neautorizate a transmisiunilor” TVR.

Ei nu au putut raspunde, pana la publicarea acestui material, intrebarilor privind intentiile pe care le-ar avea postului public de televiziune pentru protejarea intereselor sale comerciale, atunci cand vine vorba despre audientele Euro 2008 din restaurante si baruri, in plina perioada estivala, in conditiile in care aceste audiente nu sunt masurate in prezent.

Conform Capitolului V al Legii Audiovizualului, organismele de radiodifuziune si de televiziune au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau a interzice, intre altele, „comunicarea publica a propriilor emisiuni si servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune in locuri accesibile publicului, cu plata intrarii”. Altfel spus, TVR ar putea interveni contra acelor spatii publice unde sunt transmise meciuri daca in acele spatii este perceputa taxa de intrare.

Ioana Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, si-a exprimat nedumerirea fata de modul cum TVR a formulat atentionarea de vineri. „Daca eu dau drumul la televizor pe TVR si platesc abonamentul, ca un cetatean onest sau firma onesta, doar spre vizionare, fara a obtine un castig din aceasta, ce drepturi de redifuzare mai sunt necesare? Este, cred, doar o chestiune de masurare a audientelor acestor transmisii – pentru ca audienta este aceeasi, fie ca oamenii se uita acasa, fie pe terase”, spune Ioana Avadani.

Audientele nemasurate se simt la publicitate

Contractul prin care compania ce masoara audientele posturilor de televiziune, GfK, in numele Asociatiei Romane pentru Masurarea Audientelor (ARMA) nu prevede masurarea audientelor in spatii publice.

Pe marginea conferintei MediafaxTalks de luna aceasta, conferinta dedicata masurarii audientelor pe care le au mass-media din Romania, presedintele ARMA, Lucia Romaniuc, a afirmat pentru HotNews.ro ca asociatia isi pune problema masurarii audientelor TV in spatiile publice, pe viitor, dar a lasat de inteles ca va mai trece timp pana cand va fi luata o decizie in acest sens. Directorul GfK Romania, Andi Dumitrescu, spunea la randul sau ca GfK este deschisa pentru masurarea audientelor in spatii publice, daca ARMA dovedeste un astfel de interes.

Posturile de televiziune reunite in cadrul ARMA ar trebui sa plateasca suplimentar pentru a beneficia de masurarea audientelor din spatii publice.

Chestiunea audientelor este cu atat mai arzatoare pentru TVR cu cat, de cand GfK a preluat de la TNS-AGB raspunderea masurarii audientelor, la inceputul acestui an, postul public a suferit pierderi considerabile de audienta, reprezentantii sau ridicand in mod repetat vocea in legatura cu rezultatele masuratorilor, considerate prea mici.

La inceputul acestui an, Radu Budes, managing partner la Splendid Media, regia care administreaza publicitatea TVR, afirma pentru Adevarul ca spatiul publicitar in timpul Euro 2008 a fost vandut complet inca din ianuarie, vanzarile bazandu-se pe costul pe punct de audienta.

Localurile din Bucuresti si-au instalat deja plasmele si proiectoarele

Potrivit unui studiu realizat de compania TNS, dat recent publicitatii, numarul vest-europenilor care intentioneaza sa urmareasca marile evenimente sportive ale verii in baruri si restaurante este foarte mic, de circa 4% din totalul celor interesati de asemenea transmisiuni TV.

In Bucuresti, proprietarii de baruri si terase se asteapta insa la un numar foarte mare de clienti in perioada Euro 2008, iar multi dintre cei care nu si-au instalat deja televizoare si plasme intentioneaza sa o faca pana la inceperea campionatului. Cel putin asa lasa de inteles reprezentantii mai multor localuri din trei zone ale Capitalei: Diham – fostul stadion national, Militari-Gorjului si Unirii-Universitate.

In zona Diham – Lia Manoliu, in Beyond Club exista deja un proiector si doua plasme. Unul dintre patronii localului ne-a spus ca planuieste sa intampine primul meci al Campionatului cu inca doua plasme pe care are de gand sa le cumpere in zilele urmatoare. „Cand se difuzeaza un meci mai important, atat terasa, cat si clubul sunt pline, la maxima capacitate. Se strang 120-150 de persoane”, spune el.

La terasa-restaurant Allegria exista doua televizoare – unul afara, altul inauntru. Dotarile actuale sunt considerate suficiente pentru capacitatea localului. „La noi vin mereu aceiasi clienti, iar in timpul campionatelor de fotbal este plin”, a spus barmanul. In apropiere, la Arena, sub cupola terasei in forma de minge de fotbal, proprietarii au montat un proiector mare. „Avem o capacitate totala de 260 de locuri. Nu stim sa facem o prognoza a numarului de clienti care vor veni aici in perioada Campionatului European, dar speram sa se umple. Pe langa acest proiector de sub cupola, in terasa acoperita mai montam doua LCD-uri”, ne-a spus seful de unitate la restaurantul Arena.

In Lujerului – Militari, unul dintre cele mai populate localuri este Dado. Unul dintre barmani ne-a spus ca, deocamdata, nu stie daca clientii vor putea vedea meciul de afara. „Clubul este dotat cu cinci plasme si daca patronii ne vor cere, vom monta televizoare si pe terasa. Nu numai clientii se uita la fotbal si noi vrem sa fim la curent cu ce se intampla”, ne-a spus el. Langa Dado, la terasa Kallen exista de asemenea un televizor, pentru clientii care se spera sa umple localul la circa 70% din capacitate in timpul meciurilor. Doua terase si la o noua terasa din Lujerului, iar la terasa-club Blue 69 din aceeasi zona pe pereti troneaza doua monitoare LCD, care asteapta meciurile din iunie.

In centru, o tur prin cateva localuri dovedeste standarde si mai ridicate in randul celor care se intereseaza de Campionatul European. Pub-ul Palls e dotat cu trei televizoare LCD pentru cele 70 de locuri ale sale, restaurantul Charme a pregatit un ecran mare, la o capacitate de 40 de persoane, in timp ce la Jos Palaria este instalat cate un televizor in fiecare separeu, iar afara vor astepta clientii o plasma si un proiector.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro