Sari direct la conținut

TVR isi inventariaza regulile interne dupa disputele privind emisiunile din noua grila

HotNews.ro

Consiliul Director al televiziunii publice, intrunit vineri pentru a discuta o sesizare privind modul cum mai multe emisiuni au fost introduse in grila TVR 1 fara sa urmeze procedurile necesare, s-a incheiat cu o decizie de inventariere a regulilor aplicate in cadrul televiziunii. Emisiunile cu pricina vor ramane, insa, in grila de primavara, potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro.

Sesizarea fusese depusa de directorul de productie editoriala din TVR, Cezar Ion. Aceasta se referea faptul ca, atunci cand s-a decis introducerea in grila de primavara a mai multor emisiuni – „Trezirea la apel”, „Hai sa bucatarim”, „Ecran de ecran”, Ultranews (realizata de Claudiu Lucaci), „Green Report” si „De la Est la Vest” (cu Bogdan Chirieac) – nu a fost intocmita, asa cum era regulamentar, o comisie care sa aprobe aceste emisiuni.

Majoritatea participantilor in Consiliul Director au respins propunerea lui Cezar Ion, ca aceste emisiuni sa fie amanate cu doua saptamani, astfel incat sa treaca prin comisie conform procedurilor. Argumentul majoritatii a fost ca procedurile cu pricina nu ar fi obligatorii, ci doar orientative.

Consiliul a decis insa sa inventarieze regulile pe baza carora astfel de decizii sunt luate in cadrul televiziunii publice, iar pana atunci factorii de decizie vor ramane Consiliul Director si Consiliul de Administratie. Procesul de inventariere ar urma sa dureze doua saptamani, dupa care, teoretic, ar trebui infiintata o alta comisie, care sa armonizeze toate aceste reglementari.

Convocarea intalnirii de azi a fost facuta de Horia Romanescu, directorul de programe, in urma sesizarii depuse de Cezar Ion, in baza legii 571/2004 ce protejeaza oamenii din institutiile publice atunci cand fac reclamatii despre functionarea acestora. Ion cerea „intrarea in legalitate” a directorului TVR 1, Dana Deac, care nu ar fi respectat o regula potrivit careia emisiunile pot fi scoase sau introduse in grila de programe doar prin acordul unei comisii.

Dana Deac vrea sa il aduca pe Cezar Ion in fata instantei

Directorul TVR 1 Dana Deac a declarat vineri pentru HotNews.ro ca semnatura lui Cezar Ion apare pe prezentarea noilor emisiuni, ce a fost inaintata in urma cu cateva saptamani Comitetului Director. Ea a afirmat ca „este vorba pur si simplu de rea vointa” si ca il va actiona in instanta pe Cezar Ion, in conditiile in care ea este pe cale sa intre in concediu medical, lucru pe care acesta din urma il stia.

Potrivit Danei Deac, invinuirile de abuz ce i-au fost aduse nu au nicio baza legala, intrucat procedurile aplicate in cadrul Directiei Programe la care aceste acuzatii fac referire sunt simple indrumari, iar ceea ce s-a intamplat cu noile emisiuni acum s-a intamplat si in primavara, si in toamna anului trecut.

„Este un gest inadmisibil pentru un om care se prezinta drept lider al unei parti dintre jurnalisti”, afirma Dana Deac, referindu-se ca Cezar Ion este seful interimar al Asociatiei Jurnalistilor din Romania.

Potrivit unui comunicat remis vineri de TVR, „Comitetul Director a constatat ca exista o serie de contradictii si inadvertente intre diferitele regulamente, proceduri si recomandari, care nu fac clare modalitatile prin care se face selectia programelor care intra în grila. In acest sens, Comitetul Director a decis inventarierea tuturor regulamentelor si procedurilor din Televiziunea Romana (…) CD confirma ca atat aprobarea data pentru noile grile de primavara in 13 februarie, cat si avizul primit in 21 februarie din partea Consiliului de Administratie al TVR, sunt legale si constituie temeiuri pentru ca grilele sa intre in emisie in 3 martie 2008”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro