"Two-pack", pachetul legislativ care intareste disciplina bugetara in zona euro, a intrat in vigoare
Doua reglementari care vizeaza imbunatatirea guvernantei economice si intarirea supravegherii bugetare a zonei euro, denumite „two-pack”, au intrat joi in vigoare, scrie AFP. Romania este si ea parte a acestor reglementari.
Acest „two-pack” impune statelor din Zona Euro un calendar si reguli comune in materie bugetara. De anul viitor, tarile vor trebui sa publice planul bugetar pe termen mediu inainte de 30 aprilie si sa publice proiectul de buget pentru anul urmator cel mai tarziu in 15 octombrie. Bugetul pentru anul viitor va trebui adoptat pana in 31 decembrie.
Comisia va examina fiecare proiect de buget national si va emite un aviz cel tarziu in 30 noiembrie. Daca observa lipsuri grave, va putea cere statului in cauza un plan revizuit.
„Two-pack” intareste controlul asupra statelor aflate in procedura de deficit excesiv: acestea vor trebui sa comunice in mod regula Comisiei informatii despre masurile care vor fi adoptate pentru corectarea deficitului, iar executivul european va putea formula recomandari.
Pentru statele a caror stabilitate financiara este puternic afectata, in special cele aflate sub incidenta programelor de asistenta financiara, aceasta supraveghere va fi intarita.
Daca situatia unei tari risca sa aiba repercusiuni majore asupra stabilitatii financiare a zonei euro, Comisia va putea recomanda Consiliului, reprezentand statele membre, sa ceara acestei tari masuri de corectare.
„Two-pack” completeaza reforma Pactului de stabilitate si de crestere, care a luat forma unui pachet de sase masuri legislative („six-pack”) adoptat la finele lui 2011 si care prevede in special sanctiuni mai rapide pentru tarile despre care se considera ca au o atitudine prea relaxata in materie bugetara.