Sari direct la conținut

UBB, Boc si „Ursus” definesc brandul municipiului Cluj-Napoca

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Cele mai cunoscute elemente ale brandului Clujului sunt primarul Emil Boc, Universitatea „Babes-Bolyai” si cateva firme private, cum ar fi „Ursus”, „Terapia” sau „Napolact”. Acestea sunt concluziile unui sondaj de opinie facut de „Metro Media” Transilvania.

La chestionare au raspuns 1.082 de clujeni, cu varsta de peste 18 ani, in perioada 17 august – 1 septembrie. Marja de eroare este de trei la suta. Un sfert dintre cei chestionati nu au stiut sa raspunda la intrebarea privind cea mai importanta firma din Cluj-Napoca. Cei care au raspuns, au amestecat brandurile locale cu cele ale multinationalelor.

Nume precum „Ursus”, „Terapia”, „Napolact” sau „Oncos” stau alaturi de „UPC”, „Billa”, „Metro” sau „Kaufland”.

Procentele de notorietate sunt apropiate. In top conduce „Billa”, cu sase la suta, urmata de „Napolact” si „Ursus”, cu cate cinci la suta, „Metro”cu patru la suta si „Terapia” cu patru la suta. Restul firmelor notorii au cate doua procente. 30 de companii au cate minim unu la suta din raspunsuri, iar 340 au cel putin o mentiune.

Companiile din domeniul comercial sunt mai des amintite de femei si de locuitorii cartierelor Zorilor, Manastur si Grigorescu, iar cele de servicii de locuitorii din Zorilor si din Marasti. Dintre institutii, cea mai cunoscuta este Primaria, cu 38 la suta, urmata de Universitatea „Babes-Bolyai” – cu 14 la suta si de spitale ori clinici, cu sase la suta.

Teatrul vine pe locul al patrulea, cu patru la suta. Biserica, Politia cu Jandarmeria si Universitatea Tehnica au fost amintite de trei suta dintre cei care au raspuns. Totodata, Prefectura, Finantele si Universitatea de Medicina si Farmacie au fost mentionate de doi la suta dintre cei intrebati.

Topul cartierelor

In topul cartierelor, cel mai „branduit” este Manasturul, amintit in 37 la suta dintre cazuri, urmat de Gheorgheni – cu 17 la suta, de Marasti – cu 14 la suta, Zorilor – cu 12 la suta, Grigorescu – cu opt la suta si de Dambul Rotund – cu cinci la suta. Gruia si Andrei Muresanu au cate trei la suta, Iris – doi la suta, iar Centrul are unu la suta.

Primul loc la care se gandesc 38 la suta dintre clujeni este Parcul Central, iar 11 la suta se gandesc la Gradina Botanica. De Cetatuie au amintit sase la suta dintre cetatenii orasului, iar la Centru se gandesc trei la suta. Cel mai cunoscut clujean este Emil Boc, cu 45 la suta din optiuni. El este urmat de fostul primar Gheorghe Funar, cu sapte la suta, si de Florin Piersic – cu cinci la suta.

Totodata, profesorul universitar Andrei Marga are doi la suta dintre optiuni, la fel ca si presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara. Cate unu la suta au si liderul PSD, Ioan Rus, cantaretul Dumitru Farcas, actorul Dorel Visan, sportivul Ghita Muresan sau mitropolitul Bartolomeu Anania.

Dintre oamenii politici cunoscuti 75 la suta dintre clujeni au raspuns Emil Boc. Gheorghe Funar este amintit de 12 la suta, iar Ioan Rus de patru la suta dintre clujeni. Dintre artisti, Florin Piersic are 55 la suta dintre optiuni, iar Dorel Visan – 12 la suta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro