Sari direct la conținut

UE adoptă noi măsuri în domeniul autorizării pesticidelor

HotNews.ro
Pesticide, Foto: Comisia Europeana
Pesticide, Foto: Comisia Europeana

Inițiativa cetățenilor europeni „Stop glifosat”, lansată la începutul anului 2017 de mai multe ONG-uri, începe să producă primele sale efecte tangibile. Deputații europeni au aprobat miercuri noi reguli pentru o mai bună reglementare a procesului de evaluare a riscurilor pentru substanțele precum pesticidele sau pentru OMG (n.r. organismele modificate genetic), scrie Le Monde.

Până la sfârșitul anului 2020, majoritatea datelor furnizate de industrie în cadrul unei cereri de autorizare de introducere pe piață vor fi puse la dispoziția publicului. Această reformă, deși nu se referă numai la pesticide, este direct legată de mobilizarea cetățenilor în legătură cu reaprobarea glifosatului, cel mai utilizat erbicid.

În prezent, glifosatul mai poate fi găsit în compoziția erbicidului Roundup produs de Monsanto, care a primit cu dificultate reînnoirea temporară a autorizației de introducere pe piață până în 2022. În luarea cestei decizii, statele membre UE au avut în vedere evaluare pozitivă făcută de Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).

Această evaluare, ale cărei concluzii contravin normelor Agenției Internaționale pentru Cercetare a Cancerului (IARC) și Organizației Mondiale a Sănătății, a fost puternic criticată pentru lipsa ei de transparență și pentru faptul că că argumentele industriei au fost aproape neschimbate în raportul EFSA.

În fața acestor presiuni și după ce a primit o petiție cu mai mult de 1,3 milioane de semnături, Comisia a decis să acționeze în vederea transparentizării studiilor științifice prin revizuirea legislației în domeniul alimentar care datează din 2002.

După un an de dezbateri, Parlamentul și statele membre sunt de acord acum să forțeze EFSA să publice studiile pe care le primește de la companii pentru a sprijini cererea de introducere pe piață și să certifice siguranța substanței lor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro